Cornel Palade, amintiri despre începuturile vieții de actor. „Mi-au dat o cameră, un pat, era iarnă, nu aveam cu ce să mă învelesc”

Cornel Palade e o bucurie de om. Mereu vesel și pus pe șotii, ca și prietenul și colegul, Romică Țociu, actorul aduce zâmbetul pe buzele românilor, care-l adoră. Începuturile vieții de actor nu au fost deloc ușoare.

La 35 de ani, după multe meserii pe care le-a încercat, Cornel Palade s-a decis să facă ce iubea cel mai mult: actorie. A dat examen, a luat postul și a trăit cea mai mare bucurie a vieții când a primit legitimația de serviciu.

„Dar aveam un lucru care mă încălzea într-un loc extraordinar: legitimația mea de serviciu”

„Într-o zi am spus punct. Nu vreau să mai trăiesc din alte meserii, ci doar din asta. Și m-am dus la Teatrul Muzical din Galați, am dat probă și am fost angajat actor. Mi-au dat o cameră într-un apartament cu patru camere, era iarnă, luna lui ianuarie 1987. Aveam un pat, nu aveam cu ce să mă învelesc, era frig în cameră și puneam cearșaful ăla pe mine.

Dar aveam un lucru care mă încălzea într-un loc extraordinar: legitimația mea de serviciu pe care scria: Cornel Palade, actor teatrul muzical Nae Leonard din Galați. Mă culcam pe pat, aveam noptiera, desfăceam legitimația, și stăteam și mă uitam la ea până mă lua somnul. Nu aveam ce mânca, nu aveam cartelă de carne, de pâine, de ulei”, i-a povestit Cornel Palade lui Damian Drăghici în podcast-ul său.

„Îmi mai scăpa câte o sticlă de ulei, eram băiat simpatic și drăguț”

Norocul actorului a fost însă că se împrietenise cu cineva de la „alimentară, o fată, nu aveam nici o legătură emoțională cu ea și îmi scăpa câte o sticlă de ulei, eram băiat simpatic și drăguț”.

Cornel Palade spune că a rămas și acum același băiat simpatic, „drăguț nu”, și un „partener de viață elegant, serios, asumat”, căruia nu-i place să lase „lucrurile neterminate”, dar „vreau să fiu pacificatorul de fiecare dată”.