La mulți an, Dorian Popa! Vedeta a ajuns la 32 de ani, și se laudă cu asta. A dat o super petrecere tamatică, la vila lui, în piscina lui, bun prilej să se laude din nou cu realizările vieții de artist. Toată lumea bună a Bucureștiului s-a aflat la party-ul unde chef Scărlătescu a fript bucăți mari de carne la grătar până târziu în noapte și unde a fost invitat cel mai bun bartender al țării.
Povestea cu petrecerea de la piscină e puțin bizară. Artistul a declarat presei că nu face petrecere, că se sărbătorește modest, în familie, alături de câțiva prieteni apropiați. Adept al petrecerilor opulente, Popa a sugerat că nu va fi nici vorbă de așa ceva, având în vedere restricțiile impuse de pandemie.
Apoi întreaga desfășurarea de forțe a fost dat de gol chiar de el și de invitați, pe story-uri. „Somnul Hâtz va petrece acasă alături de prieteni și familie”, a anunțat Dorian Popa pe social-media. El a declarat că nu și-a mai sărbătorit ziua de naștere de la 18 ani.
Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au botezat!
Spectacol de excepție. Aurorele polare pe cerul Timișoarei
Despre Dorian Popa se poate spune că este un om împlinit. Femeile îl adoră, a ridicat casa visurilor sale și câștigă mulți bani cu talentele sale de cântăreț, actor și influencer.
El a postat recent pe Instagram o imagine în care apare în piscina din curtea vilei sale, pe un skijet! Vedeta chiar a și notat un mesaj în dreptul imaginii de pe Instagram: ”Casa mea, regulile mele!”.
Cât privește casa în sine, aceasta are trei etaje. „Hai că vă zic o informaţie super fresh. Pentru că e interesant şi pentru cei care ascultă. Datorită faptului că am reuşit să mă ajut foarte mult de YouTube, am băgat vreo 170.000 de euro, dar sunt contravaloarea a vreo 220.000 de euro, adică am reuşit să am discount-uri, oferte, colaborări de vreo 50-60.000 de euro până acum.
Casa are 400 de metri pătraţi, piscină şi foişor şi 600 de metri pătraţi are terenul. 400 de metri pătraţi are casa, sunt 3 etaje. Sunt investiţii colosale la o casă, iar de când construiesc îmi dau seama de ce spuneau oamenii: E greu să faci o casă!”, a declarat Dorian Popa la Pro FM.
Născut la Constanţa pe 7 august acum 32 de ani, Dorian Popa a devenit cunoscut în 2011, odată cu apariția sa în serialul „Pariu cu viața” alături de colegii săi din Lala Band, unde l-a interpretat pe Andrei Anghel.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook