Adelina Pestrițu știe ce are să facă dacă nu va mai fi vedetă. S-a apucat deja să învețe, ca să fier asigurată. Dezinvoltă, Adelina nu se jenează să împărtășească cu fanii ei fiecare moment al zilei. Ea a relatat zilele trecute că acționează fix pe dos. Pentru un eveniment mai întâi s-a dus la ședința de machiaj profesionist. Și abia după aceea a ajuns pe mâna hairstiliștilor, care i-au aranjat coafura în bobul impecabil pe care îl cunoașteți.
Adelina Pestrițu știe ce are să facă dacă nu va mai fi vedetă
Dar cum merge constant, de ani buni, la coafor, Adelina a început să deprindă tehnici de la cei care îi înfrumusețează și îi îngrijesc podoaba capilară. Ea și-a dat seama cu ce ar putea să se ocupe dacă nu ar mai fi vedetă. Ar putea fi frizeriță. Avem dovada.
Una bună și atrăgătoare. Și, cu acordul harstilistului ei, un bărbat extrem de curajos, Adelina Pestrițu a și exersat, săptămâna aceasta, prima ei tunsoare. L-a tuns pe frizerul ei. I-a pus prosopul, a luat pieptenul și foarfeca în mâini. A învățat cu ocazia asta cum se țin degetele în instrumentul de tăiere. Apoi a acționat. Frizerul ei a stai cuminte și a lăsat-o. Ba chiar a fost mulțumit de atenția cu care i-a rărit părul de pe ceafă.
Adelina Pestrițu are o relație specială cu comunitatea ei din social media. E urmărită de peste un milion de oameni. Din luna martie, Adelina Pestrițu și-a propus să îi învețe și pe alții cheia succesului ei. Fosta prezentatoare TV a ajuns departe pentru că e manierată. De aceea a demarat un program de culturalizare în masă, ea postând lecții de bune maniere constant.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook