Harry și Meghan, în urmă cu câteva zile, au avut prima apariție în public de când li s-au anulat îndatoririle regale. Evenimentul s-a petrecut online, luni seara, în direct pe plarforma Spotify, cu care cuplul regal are contract de 30 de milioane de dolari. Este de altfel și prima apariție de când ducii de Sussex au anunțat că așteaptă al doilea copil.
Meghan a fost îmbrăcată în cadrul evenimentului de pe Spotify într-o rochie semnată Oscar de la Renta. Creația costă în jur de 3000 de dolari. Ducesa este cunoscută ca fiind pasionată de haine de designer. Aceasta nu s-a sfiit de-a lungul timpului să îmbrace creații scumpe. În concluzie, această apariție nu a fost o excepție.
Harry și Meghan au avut prima apariție de când li s-au anulat îndatoririle regale. Interviul cu Oprah ar putea fi tras din nou
Speculațiile continuă în rândul experților regali, dar și în presa internațională, în timp ce toată planeta așteaptă cu sufletul la gură interviul ducilor de Sussex cu Oprah Winfrey. Se știe deja că discuția de două ore a fost deja filmată, chiar în ziua în care Harry și Meghan au aflat că au pierdut patronatele regale de care se ocupau. Harry și-a pierdut de asemenea titlurile militare și nu va mai avea voie să poarte uniforma.
Surse interne au declarat în presa internatională că discuția cu Oprah a fost filmată înainte ca ducii de Sussex să afle de patronatele regale și de titlurile militare. Drept urmare discuția s-a purtat cu totul altfel. În consecință, Oprah ar putea alege să filmeze din nou anumite părți sau chiar emisiunea integrală. Acest lucru se va întâmpla pentru a surprinde reacțiile reale la tot ceea ce s-a întâmplat. Se așteaptă ca apariția lui Harry și Meghan la Oprah, pe 7 martie, să ”arunce în aer” casa regală cu o serie de dezvăluiri.
Foto: Dailymail
Exclusiv. Nu ați fi crezut că Andreea Esca mănâncă așa ceva
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook