Fiul președintelui Biden a fost condamnat în iunie pentru trei capete de acuzare legate de posesia unei arme de foc în timp ce era dependent de droguri. Ulterior, în luna septembrie, a pledat vinovat pentru nouă capete de acuzare privind înșelarea statului american cu 1,4 milioane de dolari în taxe.
Sentința pentru cazul cu arma este programată pentru 12 decembrie, iar pentru cazul de evaziune fiscală pe 16 decembrie. În așteptarea sentințelor, Hunter Biden a găsit o nouă activitate: se plânge la petrecerile de la Hollywood despre problemele pe care le are și a reușit să stârnească mila multora.
A devenit favoritul petrecerilor cu bogați
Se pare că Hunter Biden a câștigat o anumită popularitate ca invitat la petreceri din Hollywood înainte de aflarea sentinței în cele două cazuri. Fiul președintelui, în vârstă de 54 de ani, ar fi fost la o petrecere în Los Angeles săptămâna trecută, unde s-a plâns de facturile sale legale tot mai mari și de scandalul său legat de Ucraina.
„Hunter Biden încerca să le explice invitaților la o petrecere din Los Angeles istoria și problemele lui”, a declarat o persoană care a fost prezentă la petrecere, sub protecția anonimatului, pentru o publicație de peste Ocean.
S-a plâns la Hollywood că are 18 milioane de dolari de plată
„Am 18 milioane de dolari în facturi legale și… cazurile mele mă apasă”. De asemenea, a vorbit mult despre legăturile sale cu Ucraina și Rusia, spunând că „toate aceste povești au fost capcane”, ar fi spus fiul președintelui, conform sursei de la petrecere.
„A devenit un invitat foarte popular în circuitul de petreceri tip cocktail al super-bogaților din Hollywood, unde gazdele sunt bucuroase să-l aibă în încăpere pe fiul președintelui Biden”, a mai dezvăluit persoana în cauză.
Ce datorii are Hunter Biden
La începutul lui octombrie s-a raportat că Hunter acumulase peste 10 milioane de dolari în facturi legale pe parcursul a cinci ani. Astfel, acea sumă de 18 milioane de dolari de care se plânge fiul lui Joe Bide ar fi, de fapt, mult mai mare.
Această sumă colosală de opt cifre include, se pare, facturi pentru a lupta împotriva investigației federale împotriva lui, precum și pentru divorțul său, disputa pentru custodie și alte taxe.
Biden nu îl grațiază pe fiul său, dar Trump nu exclude posibilitatea
Raportările de la începutul anului au indicat că un avocat de renume de la Hollywood, Kevin Morris, care îl sprijinea financiar pe fiul președintelui Biden, rămăsese fără fonduri pentru a continua să-l ajute pe Hunter, potrivit Politico.
Președintele Biden a afirmat că nu-l va grația pe fiul său. Însă, în mod surprinzător, Donald Trump a declarat recent într-un interviu că nu exclude posibilitatea de a-l grația pe Hunter dacă va deveni președinte. Hunter Biden este primul fiu al unui președinte american în exercițiu care a fost judecat pentru infracțiuni.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook