Larry King a încetat din viață pe data de 23 Ianuarie, la vârsta de 87 de ani. Moderatorul se infectase cu covid. ”Larry a luptat cu atât de multe probleme de sănătate în ultimii ani și acum se luptă din greu și cu aceasta, este un campion”, spunea un apropiat după ce Larry fusese internat în spital. La scurt timp de la decesul său, ies la iveală noutăți despre averea sa și la cine rămâne aceasta. Larry King făcuse un testament de mână.
De-a lungul vieții sale, Larry King a avut șapte căsnicii și cinci copii. ”Sunt un tată bun. Nimic nu e mai presus de paternitate. Câteodată, gândindu-mă la realizările din viața mea, îmi vine să mă ciupesc ca să-mi dau seama dacă totul e real sau nu. Per total, pot spune că am avut o viaţă binecuvântată”, a declarat Larry King în 2020.
Larry King făcuse testament de mână. Fosta soție nu primește niciun ban
Conform presei străine, legendarul moderator a lăsat un testament scris de mână. A hotărât astfel ca, la moartea sa, averea să fie împărțită în mod egal între cei 5 copii ai săi. Se pare că acest testament a fost scris pe data de 17 octombrie 2019. La doar 2 luni după ce Larry King intentase divorț de cea de-a șaptea soție, Shawn Southwick. Aceasta nu primește nimic din averea lui King, conform presei internaționale.
”Acesta este ultimul meu Testament. Va înlocui orice înscrisuri anterioare. 100% din averea mea se va împărți în mod egal între copiii mei, Andy, Chaia, Larry Jr., Chance și Cannon”, scrie în document. Din păcate, doi dintre copiii lui Lary King s-au stins din viață în anul 2020, la un an după ce testamentul fusese scris. Andy a murit în urma unui atac de cord în iulie 2020, iar Chaia două luni mai târziu, după o bătălie cu cancerul de plămâni. Averea lui Larry King se ridica undeva la 50 de milioane de dolari la momentul decesului său.
Foto: Facebook
Bruce Springsteen, arestat pentru consum de alcool. Artistul a refuzat testul poliției
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook