Marele secret al fostului partener al Mădălinei Ghenea nu este Andreea Raicu! Celebrul afacerist Matei Stratan a reușit să ține deoparte de ochii lumii și ai presei acest secret, ani și ani. Totul a fost devoalat acum.
Bărbatul care i-a fost partener Mădălinei Ghenea, împreună cu care are și o fetiță, Charlotte, și care, în prezent, se iubește pasional cu Andreea Raicu ( pe care a și prezentat-o părinților), a fost premiat la Gala Gopo 2021 pentru muzica din filmul „Urma”, în regia lui Dorian Boguță. Ați crede că a plătit pentru muzică, sau așa ceva.
De fapt, e vorba de cu totul altceva. Prea puțini știu că milionarul are o pasiune aparte. El compune muzică în timpul său liber. Iar acum pasiunea lui a fost premiată! Pe 29 iunie, Amfiteatrul „Mihai Eminescu”, din București, a găzduit cea de-a XV-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, eveniment în cadrul căruia celebrul afacerist Matei Stratan a fost premiat la categoria Cea Mai Bună Muzică Originală, pentru filmul „Urma/Legacy”, în regia lui Dorian Boguță.
În filmul „Urma” joacă și Mădălina Ghenea. Este primul film românesc în care a fost cooptată și, așa cum a mărturisit, s-a simțit foarte onorată când regizorul Dorian Boguță a invitat-o să se alăture echipei. De asemenea, Irina Rădulescu, fiica regretatului actor Dem Rădulescu, are prima partitură într-un lungmetraj.
Marele secret al fostului partener al Mădălinei Ghenea
„Este cel mai frumos lucru ever, după fiica mea! O să îi arăt premiul când o să ne vedem. Abia aștept! (n.r. micuța Charlotte are 4 ani și 2 luni) Nu se poate descrie în cuvinte acest moment. (…) Am fost foarte timid să urc din nou pe scenă. Nu pot descrie emoțiile…
Eu, de felul meu, sunt un timid. Nu știu dacă pot compara trăirile, dar parcă m-am simțit ca atunci când dădeam concerte la pian pe scena Teatrului Național, din Iași. Nu erau premii atunci, dar aveam satisfacția de a fi în fața publicului și nu egala cu nimic. Era o bucurie intensă, pură, pe care iată, am reîntâlnit-o la atâția ani distanță”, a declarat omul de afaceri Matei Stratan pentru Click!.
Matei Stratan cântă la pian de la grădiniță
Stratan spune că pentru muzica filmului a fost ocupat timp de două luni, aici incluzând și înregistrările cu cor. „Acest premiu este o mare încurajare și mă ajută să „keep going to be happy”. Nu o fac pentru bani, nici nu vreau să aud de așa ceva. E pasiune pură”, a mai spus Stratan aceleiași surse.
Ceea ce lumea nu știe e că afaceristul milionar a învățat să cânte la pian pe când avea doar patru anișori și mergea la grădiniță. A făcut Școala de Arte din Iași. Apoi, după liceu, a plecat la Londra, unde a studiat Universitatea de Afaceri și Finanțe. Moment în care a abandonat muzica. La 22 de ani, când a revenit în țară, a tatonat din nou muzica. A experimentat diverse stiluri și, în final, a rămas la muzica clasică, orchestrală. Acum, practic de 14 ani, face muzică „acasă”. Acum organizează un alt proiect, un follow-up la documentarul istoric „Aliyah Dada”, al Oanei Giurgiu.
După Mădălina Ghenea, Andreea Raicu
Așa cum Rețete și vedete a scris, Mădălina Ghenea și Matei Stratan au ajuns să se despartă la scurt timp după nașterea fiicei lor, Charlotte, în 2017. Dacă ținem cont de postările Mădălinei pe rețelele sociale din acea perioadă, deducem că bărbatul ar fi fost infidel. „Nu m-ai înşelat doar pe mine, ne-ai înşelat pe noi. Nu mi-ai frânt doar mie inima, ne-ai distrus viitorul” – a scris Mădălina Ghenea pe rețelele de socializare.
La finele anului trecut, a ieșit la iveală faptul că ex-ul Mădălinei Ghenea se iubește cu Andreea Raicu. Matei Stratan a și dus-o acasă la mama, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, anul trecut, prima. dată.
Sursa foto: Instagram
Claudiu Adam, încă un concurs de drift câștigat pe Transalpina. Urmează ceva tare pentru el
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook