Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiul lui Mircea Dinescu are un țel: „cu lăutarii după mine”. Ce i-a cerut însă tatăl-poet

Fiul lui Mircea Dinescu are un țel: „cu lăutarii după mine”. Ce i-a cerut însă tatăl-poet
A trecut aproape un an și jumătate de când este văduv, iar Mircea Dinescu ar vrea să se întâmple ceva în viața lui. Are o mare dorință.

În vârstă de 71 de ani, Mircea Dinescu are o mare dorință  și a vorbit despre ea cu fiul său. Ce i-a cerut poetul, veți vedea în cele ce urmează. Totul are legătură cu moartea soției sale, Mașa Dinescu, tragedie care s-a produs în octombrie 2019.

Mașa, soția lui Mircea Dinescu, s-a stins din viață la numai 58 de ani, în urma unei lungi suferințe. I-a fost alături poetului 35 de ani și i-a dăruit doi copii. Irina şi Andrei au ales drumuri total diferite în viață. Fata este actriță, iar Andrei Dinescu este dedicat muzicii și culturii țigănești.

 

Fiul poetului Mircea Dinescu, Andrei Dinescu, este muzician. El face parte din trupa Impex și cântă „neomanele”, adică manele reinventate, adaptate la noile stiluri muzicale.

 

Andrei Dinescu este așa pasionat de această zonă încât s-a înscris la Facultatea de Limbi Străine, secția romani. De la 15 ani a prins gustul muzicii lăutărești și a început să studieze în profunzime etnia romă și cultura ei. Iată ce mărturisea tânărul artist în 2017. „Nu am făcut Conservatorul, pentru că de la 15 ani am luat-o pe o cărare care nu era reprezentată la Conservator, cum ar fi muzica electronică experimentală, psihedelică şi alte stiluri.

Poze rare cu fiul lui Mircea Dinescu. Ce i-a cerut poetul fiului său

Acolo nu se fac aceste genuri. Eu am făcut vioară şi am avut norocul să am profesori foarte buni, la 12 ani am luat lecţii şi de la Ion Voicu, violonistul numărul unu al României. Am vrut să plec din lumea muzicii clasice. Mă folosesc de ce am învăţat atunci. Am să dau anul acesta la facultate la Limbi străine, secţia de Limbă ţigănească. Am de gând să produc mai multe trupe ţigăneşti”.

Poze rare cu fiul lui Mircea Dinescu. Ce i-a cerut poetul fiului său

În aceeași perioadă, Andrei Dinescu şi-a făcut și un studio de înregistrări, la Mogoşeşti (Giurgiu) și spune că o mare parte din bani, 25.000 de euro, i-a obţinut dintr-o finanţare europeană.  Ultima piesă lansată de trupa lui, pe nume Cobra, a lansat-o acum nouă luni.

Ce i-a cerut poetul fiului său

Acum, Andrei Dinescu trebuie să răspundă solicitării venite de la tatăl său. Scriitorul a mărturisit că își dorește foarte mult nepoți.  Spune că i-a pus în vedere fiului său, Andrei, în vârstă de 35 de ani, să-i dăruiască și lui niște nepoței. „L-am rugat și eu pe fiul meu, Andrei, să facă și el copii, să-i aducă aici, la Cetate!

I-aș crește aici, i-aș pune să stea în grădină, să cultive, să dea cu sapa, să aibă o copilărie frumoasă, așa cum am avut noi. Nu să-i strice pe copii cu telefoanele, cum se face acum. Din școala asta de acum, on-line, ies numai semi analfabeți”, a declarat poetul Mircea Dinescu la emisiunea „Poezie și delicatețuri”, de la Prima TV.

Sursa foto: Instagram

Marian Drăgulescu are 300 de medalii. Denise Rifai îl întreabă dacă și-a bătut soția

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre