Simona Ionescu / Redactor Șef

Prințesa rebelă a Ţărilor de Jos e gata să cedeze tronul pentru un băiat

Prințesa rebelă a Ţărilor de Jos e gata să cedeze tronul pentru un băiat
După Megxit și cazul prințesei japoneze, care au ales calea dragostei în locul obligațiilor regale, se pregătește prințesa Ţărilor de Jos. Acesta deja a spus, în repetate rânduri că nu e foarte curioasă de domnie, dar acum s-a aflat care e adevăratul motiv.

Prinţesa Amalia a Regatului Ţărilor de Jos, moştenitoarea rebelă a tronului olandez, care şi-a sărbătorit recent majoratul, are o relaţie sentimentală cu un tânăr german în vârstă de 19 ani, informează ediţia online a cotidianului spaniol ABC. Jurnaliștii au mai aflat și că amorul durează deja de jumătate de an. Cei doi tineri au încercat în tot acest timp să păstreze relația scretă.

Prinţesa Amalia de Orania, fiica cea mare a regelui Willem-Alexander şi a reginei Maxima din Ţările de Jos, are o relaţie cu Isebrand. În vârstă de 19 ani, acesta este bogatul moştenitor al proprietarului unui important consorţiu german. Familia sa locuieşte în regiunea Westfalia.

Dragoste mare, la New York

Prinţesa olandeză l-ar fi cunoscut pe tânăr vara trecută la o petrece organizată în Ţările de Jos, la care au participat amândoi după absolvirea liceului. După câteva luni de relaţie discretă, cei doi tineri au călătorit împreună în noiembrie la New York, cu prilejul sărbătorii de Thanksgiving. Au sperat că vor reuși să treacă neobservaţi.

Totuşi, turiştii olandezi au recunoscut-o pe prinţesă în timp ce se plimba pe Brooklyn Bridge. Așa au apărut primele imagini în care cei doi tineri se țin romantic de mână admirând priveliştea oferită de celebrul pod newyorkez asupra insulei Manhattan. Cu puţin timp înainte ca prinţesa olandeză să împlinească vârsta de 18 ani, pe 7 decembrie, cuplul s-a întors în Europa.

Prințesa chelneriță

Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, fiica cea mare a regelui Willem-Alexander poate, în teorie, să îi succeadă tatălui ei în funcţia de şef al statului. Ea însă nu e prea curioasă de acest lucru. Prinţesa de Orania mărturisea, într-o biografie publicată luna trecută, că nu este încă pregătită să devină regină.

Ea a menţionat că în cazul în care tatăl ei, în vârstă de 54 de ani, ar înceta din viaţă sau ar demisiona pe neaşteptate, îi va cere mamei sale, regina Maxima, să îşi asume, cel puțin temporar, prerogativele de monarh. Tânăra a excelat la şcoală și a muncit pentru a-și face bani de buzunar. Ea a fost chelneriţă cu jumătate de normă într-o cafenea situată pe plajă. De asemenea, tânăra a mai anunțat că refuză să încaseze alocația de prințesă, din partea reagatului.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre