Prințul Harry pleacă în Marea Britanie peste câteva luni. Harry și Meghan sunt într-un nou conflict cu regina, pentru ca Ducele de Sussex vrea cu orice preț să-și păstreze titlurile militare după Megxit. Harry, un mândru veteran al armatei, cu zece ani de serviciu și două tururi în Afganistan, a precizat că angajamentul său față de armată nu a fost diminuat. El a subliniat fondarea Jocurilor Invictus pentru personalul de serviciu rănit. Și spune că a vrut timp pentru a demonstra că își poate face noua viață.
Totuși, surse din cadrul Palatului au declarat că regina nu este de acord cu acest lucru. ”Punctul de vedere este foarte clar – rămâneți cu atribuții regale, fie că sunteți în afara lor. Orice formă de rol hibrid este incompatibilă cu reprezentarea reginei”.
Prințul Harry pleacă în Marea Britanie. De ce nu îl însoțește Meghan Markle
În ciuda acestor divergențe, Harry va merge în Marea Britanie peste câteva luni. Ziua de 10 iunie va fi foarte importantă pentru familia regală. Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a, va împlini vârsta de 100 de ani. Prințul însuși nu vrea, însă, să se facă un eveniment ieșit din comun. Sănătatea lui e fragilă de câțiva ani. La asta se adaugă pandemia de COVID-19, care continuă să facă ravagii. La aniversare este așteptat prințul Harry.
Meghan Markle însă nu-l va însoți pe prințul Harry la întoarcerea în Marea Britanie. Ea va rămâne în SUA ca să aibă grijă de Archie. Cauza oficială ar fi restricțiile impuse de pandemie. Ea a spus că, dacă nu era această situație de risc, nu ar fi ratat evenimentul. În ianuarie, anul trecut, Meghan Markle și prințul Harry au șocat lumea când au anunțat că renunță la înaltele lor roluri din sânul familiei regale britanice. Ei s-au stabilit apoi în California, SUA, împreună cu fiul lor, Archie, în vârstă de 1 an.
Foto: Facebook
S-a inventat un nou concept – Acadelia. De ziua ei. Un singur lucru ar fi făcut-o și mai fericită
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook