Simona Ionescu / Redactor Șef

Prințul Harry și Meghan i-au șocat iar pe englezi. Mulți nu credeau în această despărțire

Prințul Harry și Meghan i-au șocat iar pe englezi. Mulți nu credeau în această despărțire
La începutul anului, ducii de Sussex și-au concediat apropae toți angajații de la reședința lor, Frogmore Cottage, iar alții au fost repartizați la casele altor membrii ai familiei regale. De curând, Prințul Harry și Meghan au oferit frumoasa lor casă verișoarei Eugenie, fiica Prințului Andrew, proaspăt căsătorită

Multe site-uri s-au grăbit să scrie că Harry și Meghan au vândut Frogmore Cottage către Eugenie și Jack Brooksbank. Nu este adevărat pentru că acest lucru ar fi imposibil deoarece reședința era un cadou din partea Reginei Elisabeta.

Harry, în vârstă de 36 de ani, a fost întotdeauna apropiat de verișoara sa Eugenie, fiica cea mai mică a prințului Andrew și a fostei soții Sarah Ferguson. Andrew și Fergie locuiesc împreună la patru mile distanță la Royal Lodge, Windsor Great Park.

Harry s-a înțeles cu verișoara sa să se mute în casa recent renovată și în care el și Meghan nu stătuseră decât câteva luni până când au părăsit Marea Britanie.

Meghan şi Harry au predat Frogmore Cottage prințesei Eugenie, iar lucrurile ducilor de Sussex vor fi trimise în California. Toate bunurile prețioase pe care ducii de Sussex le aveau în casă au fost scoase din Frogmore Cottage în toiul nopții pentru a face loc noilor chiriași.

Eugenie, în vârstă de 30 de ani, și bărbatul său Jack Brooksbank s-au mutat în casa renovată de Meghan cu cinci dormitoare din Windsor în urmă cu două săptămâni și deja wikipedia îi consemnează ca locatari ai proprietății. Cuplul așteaptă un copil spre sfârșitul anului, așa cum a anunțat în luna septembrie. Eugenie și Jack s-au căsătorit la Capela St. George, Castelul Windsor, în octombrie 2018 și au locuit până acum la Ivy Cottage de la Palatul Kensington.

Gestul a șocat opinia publică și a fost interpretat că este un semn puternic că Harry și Meghan nu intenționează să se mai întoarcă în Regatul Unit. Mulți nu credeau într-o despărțire definitivă a prințului de familia regală și de Marea Britanie, însă acum se exprimă în acest sens pe rețelele de socializare.

Harry și Meghan au deschis calea acestei mișcări rambursând 2,4 milioane de lire sterline din banii contribuabililor cheltuiți pentru renovare.

Sursa citată de The Sun a mai declarat că „Frogmore a fost renovat după gusturile lui Meghan și Harry, având în vedere şi pe Archie, deci este locul perfect pentru un cuplu de a crește un copil. Au norocul de a fi la doi paşi de părinții ei și, bineînțeles, de regină”.

Mai este de precizat că, înainte de a face acestă donație, Harry și Meghan au rambursat 2,4 milioane de lire sterine contribuabililor, sumă cheltuită pentru renovarea Frogmore Cottage.

Războiul intelectualilor: Cristian Tudor Popescu versus Mircea Dinescu. S-au luat la ”bătaie” de la Klaus Iohannis

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre