Ramona Bădescu a fost invitata ediției de duminică, 7 noiembrie, a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D. A spus încă de la început că se simte măgulită că românii sunt interesați de viața și cariera ei. Nici nu știa ce o așteptă.
Ramona Bădescu despre cele mai intime secrete
Ramona Bădescu (52 de ani) este cunoscută ca o actriță care a reușit o carieră în Italia. Nu e ușor lucru și nici ei nu i-a fost. A plecat pentru o lună și a rămas 30 de ani. În Italia a avut realizări, dar și necazuri. Toată lumea credea că e fericită, măritată cu un baron, dar nu a fost așa. I-a mărturisit jurnalistei Denise Rifai, la emisiunea realizată de aceasta la Kanal D.
“Este măgulitor pentru ca cineva să se intereseze de viața mea, să-mi pună întrebări. Eu sunt cu inima deschisă”, i-a spus Ramona Bădescu gazdei emisiunii, încă de la început. Nu știa ce o așteaptă.
La început era încântată, dar nici nu a trecut un minut și a bufnit-o plânsul. Interviul a început cu întrebări despre tatăl actriței care a fost foarte sever. Ramona Bădescu a povestit că tatăl ei nu îi dădea voie să iasă în oraș, îi mai dădea și câte o palmă. Odată, a strigat la adolescenta Ramona și aceasta a făcut pipi pe ea, de frică. Acum spune că această educație spartană a ajutat-o în viață și ar vrea să își îmbrățișeze tatăl, din păcate decedat.
Era convinsă că este prea grasă
La rândul ei, mama nu o lăsa să mănânce prea mult, iar ea era convinsă că este urâtă, grasă și că are glezne groase. A mărturisit că făcea duș cu lumina stinsă ca să nu se poată vedea în oglindă.
“La 20 de ani mă consideram grasă, urâtă. Făceam duş cu lumina stinsă pentru că nu îmi suportam corpul. Părinţii mei îmi spuneau că mănânc prea mult. Acum, fac sport, mănânc zarzavaturi, fac yoga, Pilates, ţin să mă hrănesc cu lucruri cât mai naturale”, a dezvăluit Ramona Bădescu.
Toate aceste sacrificii au ajutat-o să se transforme din rățușca cea urâtă, într-o lebădă grațioasă, admirată pentru frumusețea ei care a ajutat-o în carieră.
Ramona Bădescu despre operațiile estetice
„Sunteți o femeie care recunoaște că face eforturi să își mențină silueta. Beți apa cu drojide de bere sau lămâie dumineata. Ați declarat mereu că nu aveți operații estetice, iar atunci când presa a scris că aveți sănii măriți, ați dat vina pe fluctuațiile de greutate.
Singura procedură la care ați apelat este botoxul axial pentru tratarea transpirației excessive. Totuși jurnaliștii v-au inclus în topul celor care nu vor să admită că au operații estetice, ba chiar au speculat că ați fi apelat la o intervenție chirurgicala controversată”, a spus Denise Rifai. Bârfele privind operațiile Ramonei Bădescu au început să circule odată cu revenirea în tara, bustul ei perfect fiind pus pe seama operației prin care au fost scoase doua coaste.”
Ramona Bădescu a fost discretă. „Îmi este frica de anestezie. Am făcut epidurala, am vrut să particip la naștere. Nu sunt împotrivă operațiilor estetice, dar trebuie făcute cât să te ajute să te îmbunătățească.
Am o operație estetică la inimă, la suflet când am plâns, când m-am despărțit, am și eu secretele mele că orice femeie. Îmi place să las o alură de mister. Orice femeie trebuie să aibă. Nu întotdeauna trebuie să răspunzi chiar dacă întrebarea este roșie, verde sau neagra”, a declarat vedeta.
Despre bărbații din viața ei
Ramona Bădescu a fost căsătorită cu un baron italian și a trecut printr-un divorț dureros. Abia atunci a aflat că soțul ei avea un copil făcut în timpul căsniciei cu ea. Desigur, și-a revenit, a mai iubit, dar acum este mama unui băiețel în vârstă de 2 ani, Ignazio, împreună cu iubitul de acum, bancherul Fabio Cali (53 de ani).
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook