După cum spune presa, se pare că Răzvan Simion e obosit după atâția ani în care s-a trezit aproape zilnic la 5 dimineața, pentru a ajunge la emisiune. În plus, ar avea și niște probleme de sănătate cauzate de stres. Den altfel, Răzvan Simion a dezvăluit că se gândește tot mai des, împreună cu Dani, să se retragă de la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani pentru că efortul depus îi solicită prea mult.
Pe de altă parte fiica lui, Ianca, a crescut în platou, știre cum se face emisiune. Ar putea să îi predea ștafeta. „Sunt patru ore pe zi live, cinci zile pe săptămâna, echipa Neatza este șase din șapte, adică 24 de ore dintr-o săptămână. Îmbătrânești. Sunt totuși 15 ani de Neatza, plus trei ani în partea cealaltă, 18 ani, iată, vârsta ei, de când fac doar TV.
Am avut ani de radio foarte mulți înainte, trezit de dimineață, mult păr alb și un ficat care se reface. Să nu poți să ai intimitatea pe care o au majoritatea oamenilor este un pic apăsător, dar nu mă plâng, asta vine cu o satisfacție. Problema la noi nu e numărul de ani, ci cât frecvența anilor de când ești pe post, iar la un moment dat, în special prin decembrie, simți că obosești. Nu mai ai energia aia, l-ai văzut și pe Cristiano Ronaldo, nu mai aleargă ca la 30 de ani”, a spus Răzvan Simion într-un interviu.
Răzvan Simion și iubita sa, Daliana, au evadat la căldură
Până va lua o decizie însă, Răzvan Simion și-a luat iubita, pe Daliana Răducan, și au plecat cât de departe s-a putut, pentru o vacanță de iarnă însorită. Răzvan Simion nu se uită la bani atunci când vine vorba de vacante exotice în cere să își răsfețe iubite. În vară, a dus-o pe aceasta, în Maroc, iar cazarea a fost la un hotel unde noaptea de cazare varia între 2.000 și 4.000 de lei.
Dar și în Seychelles. Pentru vacanța de Crăciun, Răzvan Simion a ales un loc exotic, plin de soare și o vegetație luxuriantă.
Cunoscutul prezentator a ținut secretă deplasarea. Nimic pe conturile sale de social media nu amintesc de vacanță. Cea care a devoalat misterul e iubita sa, Daliana Răducan, care a postat imagini din paradisul verde, menționând „Christmas time” cu iubitul ei și inimioare. Fără însă a puncta și unde se află.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook