Joi, președintele american Joe Biden și soția sa Jill au avut o întâlnire cu premierul britanic Boris Johnson și soția sa Carrie. Biden și Johnson, împreună cu soțiile lor Jill și Carrie, au făcut o fotografie în apropierea oceanului. Totul s-a întâmplat după tensiunile dintre Biden și Johnson pe problema Irlandei de Nord. Joe Biden, mândru de originile sale irlandeze, nu apreciază tentativele Londrei de a reveni asupra „protocolului nord-irlandez” adoptat în cadrul Brexit, care evită refacerea unei frontiere cu Irlanda, dar perturbă aprovizionarea între Marea Britanie şi provincie.
Totuși, tensiunile dintre cei doi s-au disipat, după cum s-a putut observa în fotografiile oficiale realizate. „Toată lumea este absolut încântată să vă vadă”, a spus Boris Johnson, întorcându-se către șeful Casei Albe, așezat lângă el.
Această întâlnire între aliați apropiați marchează începutul unui turneu european intens pentru Joe Biden, pe care îl va încheia cu un summit la Geneva cu omologul său rus Vladimir Putin. Până atunci însă, Biden va avea o întâlnire cu regina Elisabeta la castelul Windsor.
Joe și Jill Biden, discuție nonșalantă la terasă. Oaspeții hotelului au fost uimiți
După întâlnirea cu Boris Johnson și proaspăta sa soție, Joe și Jill Biden au decis să aibă parte de puțină relaxare. Dar să lase și presa să-și revină. Astfel, Jill și-a aruncat o pereche de blugi pe ea și l-a luat pe Joe la terasa hotelului Tregenna Castle din St. Ives, acolo unde au petrecut ceva timp sub privirile uimite ale clienților.
Cei doi au apreciat probabil întâlnirea anterioară cu Boris Johnson și proaspăta sa soție. La această întâlnire, Prima Doamnă a Americii a făcut cunoștință cu micuțul fiu al lui Carrie și Boris, Wilfred, iar Biden și Boris au făcut glume.
Joe Biden a subliniat că este încântat să-l cunoască pe Boris Johnson și pe soția sa, Carrie Symonds. „I-am spus prim-ministrului că avem ceva în comun: amândoi am avut șansa să ne căsătorim cu femei extraordinare”, a spus el zâmbind. „Nu am de gând să-l supăr pe președinte cu privire la acest punct”, a răspuns râzând prim-ministrul britanic.
„Am abordat şi am discutat o gamă largă de probleme asupra cărora Marea Britanie şi Statele Unite colaborează foarte strâns. Am reafirmat relaţia specială dintre cetăţenii noştri şi am reînnoit angajamentul pentru apărarea valorilor democratice permanente pe care le împărtăşesc ambele ţări”, a declarat Joe Biden.
Foto: Daily Mail
Se caută un prinț Harry. Problema e delicată, se găsește greu
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook