Carmen și Klaus Iohannis au fost deseori criticați, de-a lungul celor două mandate de președinte ale sale, că nu au reușit să devină părinți. Gurile rele au pus acest fapt pe seama unui egoism al celor doi, alții au tras concluzia că prima doamnă nu a avut starea de sănătate necesară pentru a ține o sarcină.
Criticile dure s-au intensificat atunci când presa a scos la iveală că fostul profesor de fizică și primar al Sibiului, Klaus Iohannis a fost implicat și în adopția unor copii din medii defavorizate, de către cetățeni americani.
Președintele României: „Ne-am axat pe carieră”
După trei decenii de mariaj fericit, Klaus Iohannis a dezvăluit de ce el și soția sa, Carmen Iohannis nu au reușit să devină părinți. Președintele a spus că, dat fiind faptul că nu a avut copii, i-a permis să se dezvolte pe plan politic, dar să și investească în imobiliare, ceea ce l-a încurajat să meargă mai departe în cariera sa.
„Să nu înțeleagă cineva că intenționat nu avem copii. Din păcate nu avem copii, nu s-a putut. Și atunci am avut, sigur, resurse pentru altceva.
Eu mi-aș fi dorit mai mult decât orice să investesc aceste resurse în copii proprii, dar nu a fost să fie”, a spus Iohannis, în cadrul unei conferințe.
Cine sunt „copiii lui Iohannis”
Carmen și Klaus Iohannis au decis să adopte, însă din păcate nu e vorba despre copii. Cuplul prezidențial are o slăbiciune pentru pisici și chiar le consideră propriii lor copii. În urmă cu câțiva ani, președintele avea, în casa din Sibiu, șase pisici. De toate a rămas să se ocupe Carmen, care le-a amenajat pătuțuri și locuri de joacă.
„Klaus și Carmen țin enorm la pisicile lor, le-au făcut locuri special în casa numai pentru ele. Fiecare are nume și este tratată ca un membru al familiei”, au mai mărturisit rudele lui Carmen Iohannis.
Tratate regește la Cotroceni
Puțini știu că dupa ce s-a instalat la Cotroceni ca președinte, la Palat și-a făcut apariția o pisicuță neagră.
După ea au mai apărut încă două felinele, iar acestea au devenit „răsfățatele prințese de la Cotroceni”, având parte de tratament special: hrana la discretie, dar si atentie sporita din partea angajatiilor presedintelui.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook