Simona Ionescu / Redactor Șef

Simona Halep a făcut anunțul despre noul început. După ce s-a lăsat de tenis, s-a apucat de sportul bogaților

Simona Halep a făcut anunțul despre noul început. După ce s-a lăsat de tenis, s-a apucat de sportul bogaților
La începutul lunii februarie, Simona Halep a pus stop oficial carierei strălucite din tenis. La momentul respectiv, toată lumea s-a întrebat care va fi următoarea aventură în care va pleca sportiva, iar acum a venit și răspunsul. Simona Halep s-a apucat de sportul bogaților și are și antrenor corespunzător.

Simona Halep a marcat performanțe greu de egalat în anii în care a jucat tenis. S-a retras în glorie, la 33 de ani, cu două titluri de Grand Slam la activ, 9 titluri WTA 1000, dar și cu 64 de săptămâni în care a fost lider mondial. Acum că a luat decizia de a nu mai juca tenis profesionist, sportiva e decisă să aibă grijă de corpul ei, dar și să facă în continuare mișcare. 

Pentru că nu poate sta departe de obiceiul de a face mișcare, Simona Halep s-a apucat de sportul bogaților și, calculată cum este, și-a luat inclusiv antrenor, pentru a face totul într-un cadru organizat. 

Simona Halep s-a apucat de jucat golf 

După ce a jucat ultimul meci din cariera ei la Transylvania Open, având-o ca adversară pe Lucia Bronzetti, Simona Halep a plecat în Dubai, într-o vacanță pe care o merită din plin. Odată ajunsă acolo, și-a găsit o nouă pasiune: s-a apucat de golf. 

În Dubai, Simona Halep s-a reîntâlnit cu fostul căpitan al echipei de Fed Cup a României, Florin Segărceanu, în vârstă de 63 de ani. Acesta a fost mai mult decât bucuros să o inițieze în tainele golfului. Fosta jucătoare de tenis a imortalizat momentele de pe terenul pe golf și le-a postat pe rețelele sociale, alături de mesajul „Orice sfârșit are un nou început!”. 

Își dorește să devină mamă 

După anunțul retragerii din tenis, Simona Halep a dezvăluit că își dorește să devină mamă, iar apoi, de ce nu, poate se va întoarce pe terenul de tenis. 

„Poate că mă întorc după un an, doi, cine știe; uite, fetele din circuit devin mame și apoi revin. Poate și eu, dar nu cred. Îmi doresc să fiu o mamă. O mamă bună, ca mama mea. Îmi doresc să am copii, când va fi norocul. Dar îmi doresc să fiu normală. Pentru că 30 de ani ăștia, de când joc, am fost o sportivă de performanță, n-am fost un om normal. Și acum a venit momentul să descoperim și alte lucruri”, a dezvăluit Simona Halep recent. 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri