De modestie dusă la extrem e vorba și în cazul ultimului papă. Știți ce ceas poartă Papa Francisc? Nu veți ghici niciodată. Dacă vă uitați atent la fotografii veți vedea ceva. Dar parcă tot nu vă va veni să credeți. E suficientă o privire atentă și o căutare pe Google. Și, bingo! Puteți avea și voi ceasul papei.
Știți ce ceas poartă Papa Francisc?
Dar să vedem ce ceasuri au stat la încheieturile papilor.
Papa Ioan Paul al II-lea a purtat un Rolex Datejust, în valoare de aproximativ 6.000 de euro. Iar succesorul său, Benedict al XVI-lea, a ales un ceas Erhard Junghans, evaluat la 1.800 de euro. Papa Francisc le dă clasă ambilor. Suveranul pontif a ales un ceas care nu costă nici măcar 20 de euro. de fapt, nici măcar 15 euro nu costă. Vă vine să credeți?
Ceasul pe care îl poartă în mod constant și pe care l-a avut la încheietura mâinii și când a oficial slujba de Paști e un ceas care se vinde cu numai 13 euro pe Amazon.
E lucru cunoscut, Papa Francisc este un om care nu dorește lux în jurul lui. De aceea se mulțumește cu un ceas Casio cu brățară neagră din plastic, în valoare de 13 euro. Da, 13. La urma urmei, timpul trece la fel pe orice ceas. Și ciudățenia nu se oprește aici.
Ce ar putea avea în comun Papa Francisc și celebrul rapper Tyler, The Creator? Ei bine, tot ceasul. Același ceas Casio.
După cum subliniază Highsnobiety, Tyler, The Creator folosește un model aproape identic cu cel al Papei. Rapperul folosește modelul MQ24-9B, iar Episcopul Romei folosește MQ24-7B. Pe lângă faptul că sunt două versiuni aproape similare, prețul lor este, de asemenea, același.
Dacă sunteți fan papa sau Tyler, vă puteți comanda ceasul pe care îl poartă și ei, pe Amazon. Sau, puteți opta pentru o variantă de la alt producător, cu un preț ceva mai mare: Swatch (foto). Dar, avem o veste mai bună. Fix modelul de ceas al Papei se vinde cu 50 de lei, în România.
Sursa foto: Adrian Pîclișan, Higxtar.com, watch.ro
Prima iubire a lui Ștefan Iordache a ținut o săptămână, ultima 40 de ani
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook