Fetiţa Elenei Udrea şi a partenerului său Adrian Alexandrov, Eva Maria, s-a născut în Costa Rica pe 20 septembrie 2018. Fostul politician s-a întors în ţară în vara anului trecut, împlinindu-şi una dintre cele mai mari mari dorinţe, aceea de a-şi aduce copilul acasă, în România.
Astfel, chiar în ziua în care împlinea un an, micuța a fost creștinată. Iar anul acesta mami și tati i-au organizat micii prințese o petrecere elegantă, în aer liber, într-o frumoasă grădină pe care părinţii i-au umplut-o de baloane albe, roz şi aurii.
„La mulți ani, minunea mea! Îți mulțumesc pentru că m-ai ales pe mine și îi mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că mi te-a adus. Îți doresc să crești sănătoasă și fericită! Mami și tati te iubesc și îți sunt alături în fiecare clipă”, a scris Elena Udrea pe social media.
Ținute Dolce & Gabbana pentru sărbătorite și Elena Băsescu
Cei aproximativ 50 de invitaţi, dintre care aproape jumătate copii au petrecut câteva ore printre personaje din poveşti, flori, baloane şi dulciuri, cele mai apreciate fiind cele aduse de Dana Budeanu, naşa micuței. De altfel, chiar ea a făcut şi elegantul tort alb aniversar, după reţeta povestită la televizor.
Printre invitaţi au fost prietenii cu copii ai cuplului, dar şi dintre cei care au rămas apropiati Elenei Udrea în anii din urmă. Prezentă a fost şi Elena Băsescu îmbracată într-o rochie neagră înflorată de la Dolce & Gabbana, împreună cu cei trei copii, care s-au împrietenit repede cu Eva Maria.
Și Elena Udrea şi fetiţa ei au purtat ţinute tot de la Dolce & Gabbana, rochii identice mamă-fiică din colecţia „Mini me”, cu un print de trandafiri roz pe fond alb.
Elena Udrea, cu tatuajul la vedere
Marea surrpiză a fost remarcată rapid de adulți. Elenei Udrea și-a împodobit umărul cu un tatuaj care este o declaraţie de iubire pentru fiica ei. „Eva Maria, amor de mi vida”, e scris cu cerneală permamentă pe piele.
Elena Udrea le-a explicat prietenilor că şi-a dorit încă de când s-a născut fetiţa să îşi facă acest tatuaj, dar abia acum a fost momentul şi că a ales să îl facă în limba spaniolă pentru că atunci erau în Costa Rica unde se vorbeşte această limbă.
Sursa foto: Facebook
Cum se pregătește Simona Halep să devină mămică. Exclusiv
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook