Kourtney Kardashian și Travis Barker nu formează un cuplu decât de câteva luni, dar au fost mereu în ateția presei pentru că erau prezenți la mai toate evenimentele mondene sau artistice. Păreau de-a dreptul îndrăgostiți și au trezit simpatii în rândul tuturor.
Una din surorile Kardashian s-a căsătorit în secret la Las Vegas
Cei doi îndrăgostiți s-au dus în secret la Capela pentru nuntă „One Love”, luni imediat după ceremonia de premiere, informează „People”. Proprietarul capelei, care funcționează non-stop, a declarat că cea mai mare dintre surorile Kardashian, în vârstă de 42 de ani, și rockerul Travis Barker, de 46 de ani, au fost foarte „afectivi pe tot parcursul ceremoniei”. „Au fost multe sărutări și îmbrățișări. Abia puteau să respire. Păreau pur și simplu îndrăgostiți”, a comentat Marty Frierson.
„Au filmat totul, de la momentul în care au intrat până la momentul în care au ieșit. Jurămintele, sărutul, aruncarea buchetului de trandafiri, dansul. Eu de obicei fac poze pentru capelă, dar ei au vrut să se ocupe de totul singuri”, a mai povestit proprietarul.
Tot el a dezvăluit jurnaliștilor că mirii au cerut să aibă lângă ei, obligatoriu, o sosie a lui Elvis Presley, așa cum se practică la căsătoriile din Las Vegas. S-au asigurat telefonic, încă de pe drumul spre capelă, că Elvis-ul lor va fi prezent la ceremonie. Frierson a spus că a fost „foarte important pentru ei” să trăiască cu adevărat „experiența Vegas”.
Ceremonia a durat aproximativ o jumătate de oră și au fost prezente doar patru persoane lângă mire și mireasă.
Felicitări de la fosta soție a lui Travis
Presa americană a acordat sapțiu pentru inedita știre. New York Post, spre exemplu, a punctat și faptul că această căsătorie de la Las Vegas nu este oficial legală, ci cele două vedete vor trebui să o repete și în fața unei autorități a statului.
Cu toate acestea, felicitările pentru cuplu au curs, de la prieteni la fani. Și fosta soție a lui Travis Barker, Shanna Moakler, le-a transmis mirilor un mesaj, urându-le „tot ce este mai bun pentru viață și călătoria lor împreună”
Modelul Shanna Moakler a fost căsătorită cu Travis Barker din 2004 până în 2008. Au împreună doi copii, Alabama, de 16 ani, și Landon, de 18 ani. Kourtney Kardashian are trei copii născuți din relația ei cu Scott Disick.
Kardashian a dezvăluit recent că vrea să aibă un copil cu Travis.
Foto: Bang Showbiz
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook