Simona Ionescu / Redactor Șef

Academicianul Eugen Simion s-a stins la vârsta de 89 de ani

Academicianul Eugen Simion s-a stins la vârsta de 89 de ani
România e tristă, după ce a pierdut astăzi o mare valoare. A plecat la ceruri fostul președinte al Uniunii Scriitorilor, academicianul Eugen Simion. Dispariția a fost confirmată de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

Unul dintre cei mai mari critici literari ai României se afla internat de multă vreme la Spitalul Elias.

Academicianul Eugen Simion s-a stins la vârsta de 89 de ani

Fost prieten cu marele Nichita Stănescu și Eugen Lovinescu, acesta a văzut lumina zilei la 25 mai 1933 în Chiojdeanca, judeţul Prahova, într-o familie de moşneni cu ascendenţe transilvănene. După ce a absolvit Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel“, actualul „I.L. Caragiale“ din Ploieşti, a terminat Universitatea din Bucureşti şi a devenit doctor în filologie în 1969 cu o teză despre E. Lovinescu – scepticul mântuit.

A debutat în critica literară în 1960, în „Tribuna“ și „Gazeta literară“  cu Proza lui Eminescu (1964), volum distins cu premiul de critică literară al Uniunii Scriitorilor.

„Politicienilor români le lipsește patriotismul”

Într-un interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei acum patru ani, Eugen Simion a povestit lucruri interesante despre politicienii români, despre care spunea că sunt lipsiți de patriotism. „Le lipsește patriotismul.

Un termen care a dispărut, aproape, din discursul public. Oamenii noștri politici? Se ceartă, se denunță, se confruntă, seara, la televiziune, se ocupă – bănuiesc – de interesele lor, unii se îmbogățesc văzând cu ochii. Patria poate să aștepte.

 A primit de cinci ori Premiul Uniunii Scriitorilor

(…)  Politicienilor noștri le-aș putea cere, întâi, să demisioneze. După aceea, stăm de vorbă. Toată lumea zice că nu avem lideri. Și, se pare, că nu avem. Sunt, totuși, câțiva oameni politici care au verticalitate și alură de posibili „oameni de stat”. (…) Greu de imaginat într-o lume autentic liberală. Kogălniceanu, Ghica, Brătianu, C. A. Rosetti s-ar cruci să-l vadă și să-l asculte pe Dl. Orban… Și-ar da, sunt sigur, demisia din românitate!”, a mărturisit academicianul.

Eugen Simion a primit Premiul Uniunii Scriitorilor de cinci ori, iar în 1977 i-a fost acordat Premiul Academiei Române. De asemena, a fost recompensat cu Ordinul „Steaua României” în grad de „Mare Cruce” și cu Legiunea de Onoare a Franței în grad de Ofițer.

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre