Simona Ionescu / Redactor Șef

Alertă! COVID-19 rezistă 28 de zile pe telefonul mobil și pe bancnote

Alertă! COVID-19 rezistă 28 de zile pe telefonul mobil și pe bancnote
Virusul COVID-19 surprinde lumea medicală. Rezistă la temperatura camerei, timp de până la 28 de zile pe ecranele telefoanelor mobile și pe bancnotele din plastic, cum sunt banii noștri. În plus, nu supraviețuiește 14 zile, ci 17!

Afăm în fiecare zi  mai multe despre virusul care a ucis până astăzi, 12 octombrie, peste un milion e oameni de pe întreaga planetă.  Cercetătorii de la Centrul Australian pentru Prevenirea Bolilor au arătat că noul virus COVID-19 este „extrem de puternic”, reușind să supraviețuiască la temperatura camerei (20 de grade Celsius) timp de 28 de zile pe suprafețe line, precum ecranele telefoanelor mobile sau bancnotele de plastic, în timp ce durata de supraviețuire a virusului gripal este de 17 zile, scrie evz.ro.

COVID-19 rezistă 28 de zile pe telefonul mobil și pe bancnote

Virusul supraviețuiește mai puțin de o zi pe unele suprafețe dacă temperatura este de 40 de grade, potrivit unui studiu publicat în Virology Journal.  Astfel, aceste cercetări aduc noi dovezi că noul virus supraviețuiește mai mult pe vreme rece, făcându-l mai greu de controlat iarna decât vara.

„Rezultatele noastre arată că SARS-CoV-2 poate rămâne contagios pe diverse suprafețe, pe perioade lungi de timp, ceea ce subliniază necesitatea menținerii unor bune obiceiuri precum spălarea mâinilor și curățarea suprafețelor”, spune Debbie Eagles, directorul-adjunct al Centrului, citat de aceeași sursă.

În același timp, coronavirusul are tendința de a rezista mai bine pe suprafețe fine, lipsite de asperități, comparativ cu cele mai aspre, cum ar fi bumbacul.

S-a verificat cât rezistă virusul pe diverse suprafețe (inox, bancnote din polimeri, bancnote din hârtie, sticlă, bumbac și plastic), la diferite temperaturi (20 de grade, 30 de grade și 40 de grade).

COVID-19. Cele mai atinse suprafețe

Cercetătorii recunosc însă că aceste date sunt valabile pentru condiții de laborator.

Ecranele telefoanelor mobile, bancomatele, automatele de plată de la supermarketuri, punctele de check-in din aeroporturi sunt astfel de obiecte care sunt atinse frecvent de mai multe persoane și care, dacă nu sunt dezinfectate în mod regulat, pot reprezenta un risc de infectare cu COVID-19, arată cercetătorii.

Aceștia atrag atenția cu precădere asupra bancnotelor, care au o mare circulație.

Pe de altă parte, supraviețuirea coronavirusului pe inox, la temperaturi scăzute, ar putea explica izbucnirea focarelor în fabricile de procesare a cărnii și în depozitele frigorifice. Se știe că s-au descoperit urme de coronavirus inclusiv pe produse congelate.


Ce face Delia pe acoperiș! Vedeta ne uimește mereu, mai ales când evadează

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre