Vedeta a acceptat invitația fundației condusă de Sadhguru și a plecat în India ca să uite de tot și de toate și să se încarce de frumos și bunătate. Alături de ea, în fotografii apare și Loredana Groza și fiica ei. Să fi fost Lori care a atras-o pe Andreea în lumea pe care ea a experimentat-o și a schimbat-o radical?
Toată lumea e curioasă să vadă cum s-a transformat Andreea Bălan după această experiență pe care a tot lăudat-o pe rețelele de socializare. Artista spune că Sadhguru i-a transmis pace și liniște și a simțit cum ceva s-a schimbat în ea de când l-a întâlnit și s-a declarat extrem de fericită că a ajuns în India. În plus, a fost fermecată de câteva dintre obiectele de îmbrăcăminte tradiționale, de la kurta la celebrul saree.
„Sunt fericită că am venit până aici să îl cunosc, să fac un selfie și să-i adresez o întrebare existențială”
„Atunci când ești lângă @sadhguru simți pace, liniște și simți că ceva în tine se schimbă. E o bucurie să îl asculți și să înveți de la el (e foarte funny). Sunt fericită că am venit până aici să îl cunosc, să fac un selfie și să-i adresez o întrebare existențială și mai ales, să-i mulțumesc pentru toate învățăturile pe care le oferă omenirii. Mulțumesc @isha.foundation pentru invitație și împreună putem să ridicăm conștiința umană @consciousplanet.
„Mă redescopăr și sunt pe drumul liniștit și plin de pace care mă duce spre cea mai bună versiune a mea”
(…) trăiesc clipe minunate aici. Învăț lucruri noi despre spiritualitate și yoga și totodată mă redescopăr și sunt pe drumul liniștit și plin de pace care mă duce spre cea mai bună versiune a mea. Ceea ce port se numește kurta și mâine voi purta un saree. (…)
M-am îmbrăcat în acest saree care mă face să mă simt foarte bine, feminină și frumoasă. Saree înseamnă 10 metri de grație pură și fiecare ținută are o poveste, iar povestea mea este cea despre întâlnirea cu omul de la care am învățat foarte multe. (…)
„Am înțeles mai multe despre spiritualitate și yoga”
„M-am simțit foarte bine în India, mi-am făcut prieteni noi, atât români cât și de alte naționalități, m-am încărcat cu energie pozitivă și frumoasă ascultându-l pe @sadhguru. Și am înțeles mai multe despre spiritualitate și yoga. Cu sigurantă mă voi întoarce”, au fost cuvintele de laudă ale Andreei Bălan.
Fanii au pus-o la colț
Dacă unii prieteni din online au lăudat-o pentru vacanța minunată, alții au pus-o la colț, amintindu-i că cel mai bine ar fi să meargă la mănăstire, nicidecum să promoveze un guru. „Bine că promovași guruși, care vă pun în legătură cu energiile demonice. Dar o vizită la o mănăstire a noastră din Moldova vă pute!
E mare inducerea în eroare și ne închinăm la învățători falși și mincinoși? Dar cu botezul Ortodox cum facem? Superficiali și foarte creduli… ce să mai. Nici sărutare îți voi da ca Iuda”, a spus unul dintre fani. „Băi femeie, tu ai mers doar ca să te pozezi machiată și dichisită. Doar tu și Loredana groaza erați acolo ca două staruri. Ați mers degeaba. Nu ați înțeles nimic nici una”, a spus un alt internaut supărat.
Cine e guru care a isterizat vedetele din România
Sadhguru a ajuns anul trecut și la București, iar una dintre primele persoane care i-au luat un interviu a fost Andreea Esca. Liderul spiritual le-a transmis atunci și un mesaj românilor. „Tu și toți telespectatorii voştri ar trebui să faceți acest lucru. Mâine dimineață, dacă vă treziți, verificați dacă sunteți în viață.
Dacă este așa, zâmbiți! Nu este un lucru mic! Aceasta este cel mai important lucru, toate celelalte sunt pe planul doi: familia, profesia. Orice se află pe planul doi. Toate acestea sunt importante doar dacă eşti în viață. Apoi, te uiți la ceas și vezi că e prânz și spui: sunt tot în viața!”, a declarat Sadhguru pentru Știrile PRO TV.
Dan Negru a tăiat în carne vie
Singurul care a luat poziție și a avut o declarație dură privind nebunia cu acest guru a fost Dan Negru. Cuvintele sale i-au deranjat pe unii, însă mulți fani au fost de partea celebrului prezentator. „Un guru yoghin a adunat ieri mii de oameni in București. Dacă spui că mergi la biserică ești retrograd. La guru e cool.
O cântăreață cunoscută îmi trimite în fiecare dimineață, pe WhatsApp, câte o mantră. Când i-am spus să încerce și cu Tatăl Nostru m-a privit cu mirare. Eram retrograd. Un prieten are casa ticsită de bețișoare aromate. Alungă spiritele rele, mi-a explicat. Când i-am sugerat tămâia mi-a spus că sunt înapoiat. Ăștia suntem… Cel mai greu e să fii tu însuți când toți ceilalți vor să te facă altceva!”, a scris Dan Negru, pe Facebook.
„Unul dintre principalii vinovați era Isha Foundation”
Adulat de toată lumea, guru care i-a dat cele mai bune informații Andreei Bălan este acuzat în țara sa de construcții ilegale. Totul s-a aflat anul trecut, după ce un jurnalist a început să investigheze ce se întâmplă cu elefanții sălbatici care au început să atace oameni lângă o zonă protejată de UNESCO, la periferia unui oraș indian.
E vorba de rezervația Nilgiri Biosphere, considerată cea mai mare pădure protejată din India, care găzduiește una dintre cele mai mari populații de elefanți asiatici din lume. După mai multe investigații, jurnalistul M. Siva a aflat ce s-a întâmplat. „Documentele arătau că treizeci de instituții construite pe teritoriul pădurii, fără aprobare, deranjau grav elefanții în habitatul lor. Unul dintre principalii vinovați era Isha Foundation”, a zis Siva, potrivit vice.com.
„Guru rock star”
În spatele acestei fundații este nimeni altcineva decât Sadhguru, pe numele său adevărat Jagadish Vasudev, un personaj care a înnebunit toate vedetele lumii, mai ales din România. Sursele spun că acesta a reușit să strângă pe canalul de Youtube peste zece milioane de abonați, opt milioane de followeri pe Instagram.
Liderul spiritual este numit și „guru rock star”, poate din cauza faptului că traversează lumea pe motocicletă, dar și un „mistic modern”. Este cunoscut ca un mare ecologist și un bun vizionar. Pe de altă parte însă, în anul 1997, când soția liderului spiritual a murit, tatăl femeii a afirmat că totul a avut loc în condiții misterioase. Sadhguru a susținut că în cazul lui Vijaykumari, a fost o plecare spirituală.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook