Antonio Florin Iordache este în clasa a XI-a la liceul „Jean Monnet” din Capitală, însă drumul său se conturează deja pe cărările internaționale. Tânărul elev îl ajunge din urmă pe Elon Musk, ba chiar a fost luat în vizor de NASA. Antonio Florin Iordache este totodată și fondatorul unui club de Inginerie Aerospațială și visează să revoluționeze călătoriile în spațiu.
Tânărul a ocupat locul IV la Concursul Internațional „National Space Society – NASA Space Settlement Contest”, iar recent s-a înscris în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”.
A proiectat o stație spațială în 5 luni
Concursul organizat de NASA, în cadrul căruia Antonio a câștigat locul 4, a avut ca temă proiectarea unei stații spațiale care să susțină viața în spațiu. Cu talent și inteligență aproape de geniu, Antonio Iordache a reușit proiectarea cu succes în doar 5 luni de zile, din septembrie 2023 până pe 15 februarie anul acesta.
Antonio a venit cu o inovație extraordinară în cadrul proiectului pentru o stație spațială, o navă în formă de glonț, care permite practic propulsarea în spațiu într-o rotație perfectă, precum și generarea unei gravitații artificiale la un nivel optim.
Antonio a rezolvat și problema hranei pe navă
O altă invenție a tânărului genial este „Grădina de eficiență”. Aceasta este practic o seră unde plantele vor fi plantate vertical în ghivece suport în formă de cactuși. Acestea vor asigura producția de legume în fiecare lună, generând peste 20 de milioane de calorii pe zi, necesare pentru a satisface nevoile fiecărui om.
Totodată, serele vor furniza lumină UV și căldură, utilizând radiatoare puternice alimentate direct de reactorul nuclear principal al navei.
Titan, satelitul planetei Saturn, inclus în proiectul elevului
Antonio s-a gândit la toate aspectele, inclusiv cel al apei necesare pe navă. Astfel, Antonio Florin a creat un nou sistem inteligent pentru a gestiona apa, obținută din colectorul de hidrocarburi M734 prin filtrarea grea a hidrogenului și a nitrogenului găsite pe Titan, astfel încât să poată fi consumată și refiltrată pentru a putea fi reutilizată în viitorul apropiat.
De asemenea, a inventat un sistem de filtrare a deșeurilor umane, pentru a evita risipa apei și în acest context.
Elevul pleacă la Los Angeles pentru etapa finală
Etapa finală a concursului presupune participarea fizică la Los Angeles, între 22 și 26 mai 2024, astfel că pe tânăr îl așteaptă o călătorie lungă. Acolo va avea ocazia să comunice direct cu elevi din toată lumea care au demonstrat abilități în înțelegerea spațiului și a fenomenelor fizice necesare susținerii vieții.
De asemenea, Antonio Florin Iordache s-a înscris și în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care își propune să aducă în prim-plan poveștile și realizările celor mai remarcabili copii și tineri din România, care, prin pasiunea, dedicarea și talentul lor, au reușit să se facă remarcați la nivel național și internațional.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook