Simona Ionescu / Redactor Șef

Avocata lui Cioacă, care îi e și iubită, se luptă ca o leoaică să-l scoată din închisoare. Iata ce motiv a invocat femeia pentru eliberarea lui

Avocata lui Cioacă, care îi e și iubită, se luptă ca o leoaică să-l scoată din închisoare. Iata ce motiv a invocat femeia pentru eliberarea lui
Cristian Cioacă își mai încearcă odată norocul. Fostul polițist se află chiar acum în fața magistraților de la judecătoria Pitești și speră să fie eliberat condiționat.

Cioacă își ispășește pedeapsa la penitenciarul Mioveni și a făcut primul demers pentru eliberarea condiționată, după ce a făcut trei sferturi din pedeapsă, e vorba de 3130 de zile din 4566 cât ar avea de stat în închisoare. El a câștigat mai multe zile de libertate, pentru că a lucrat 685 de zile în penitenciar, dar și prin recurs compensatoriu. A avut în penitenciar și 8 vizite conjugale. Avocata lui, Maria Vasi, a refuzat să spună azi dacă Cioacă s-a căsătorit în închisoare.

Ce înseamnă asta? Pentru că în închisoare nu există condițiile impuse de normele UE, deținuții pot câștiga zile de libertate, iar Cioacă a reușit să recupereze astfel peste 300 de zile. În funcție de ceea ce vor decide judecătorii, el poate să fie eliberat mai devreme.

Cioacă a fost condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare cu executare, pentru lovituri asupra avocatei Elodia Ghinescu, care i-au cauzat moartea. Cioacă nu și-a recunoscut niciodată fapta, iar trupul Elodiei nu a fost găsit nici până în acest moment.

Cum vrea avocata să-l scoată din pușcărie

Maria Vasi, apărătoarea lui Cioacă, care i-a fost iubită și, potrivit presei naționale, este și acum, susține că fostul polițist ar fi primit o ofertă de muncă, iar familia sa îl așteaptă cu brațele deschise. Cu alte cuvinte, există toate motivele ca acesta să se reintegreze social.

La rândul său, Crina Radu, avocata părinților Elodiei, a menționat că în închisoare, Cioacă este tratat ca un prinț, dovadă că are un singur coleg de celulă. “Are acolo un regim preferențial. Ar fi în cameră doar cu încă o persoană. Dintotdeauna a avut un regim preferențial.

Știu că acolo e privit așa ca un VIP, poate pentru faptul că e din Pitești. Toate instituțiile care au fost implicate în situația lui Cristian Cioacă nu au fost obiective, și în privința copilului. (…) Cristian Cioacă este privit altfel decât alte persoane care sunt în situația dumnealui. Oricum i s-a aplicat o pedeaspă destul de mică. Dumnealui e tânăr și va ieși din închisoare, însă pe Elodia cine o mai aduce de acolo de unde e”, a declarat Crina Radu, la Antena Stars.

Maria Vasii, gesturi de tandrețe

Cu câțiva ani în urmă, avocata lui Cioacă și-a dat arama pe față și l-a pupat pe client în văzul tuturor. „Nu este un gest ieşit din comun”, a declarat atunci aceasta. Imediat, avocata familiei Ghinescu a reacționat vehement: „V-a fost dor de el, am văzut că v-aţi pupat cu dânsul când a venit în sală?!

Piesă de teatru! Spectacol! Nu am văzut pe nici un alt avocat să meargă în boxa acuzaţilor să se pupe cu inculpatul”. De asemenea, familia Elodiei spune că Cioacă i-ar fi dat avocatei sale chiar şi maşina fostei lui soţii, Elodia Ghinescu. „Este maşina Elodiei şi se plimbă doamna Vasii cu ea”, a spus cu ceva timp în urmă mama Elodiei.

Maria Vasii pune mâna doar pe cazuri celebre

Avocata Maria Vasii e cunoscută pentru că a pus mâna e dosare celebre, precum “Tanacu” sau “Passaris”. De altfel, ea a fost cercetată penal pentru că a încercat să intre în închisoare cu două telefoane, pe care a urmărit să i le ofere avocatului Cristian Catană, care a fost închis pentru trafic de influență.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre