Simona Ionescu / Redactor Șef

Zeci de mii de lei de la stat pentru proaspetele mame! Ce sumă vor primi cele care îndeplinesc condițiile

Zeci de mii de lei de la stat pentru proaspetele mame! Ce sumă vor primi cele care îndeplinesc condițiile
O ordonanță de urgență apărută în urmă cu câteva zile aduce vești bune pentru proaspetele mame. Acestea vor primi o sumă importantă de bani sub forma unui ajutor financiar de la stat. Câteva categorii de mame sunt vizate direct.

O ordonanță de urgență a fost emisă în urmă cu câteva zile, în ceea ce le privește pe proaspetele mame. Astfel, dacă întrunesc o serie de condiții, o parte dintre mamele ce au în îngrijire nou-născuți vor primi bani ca ajutor de la stat care constă într-o sumă importantă. 

Potrivit OUG 34/2024, mamele defavorizate, cele cu venituri mici sau mici ori cele care se află în situații critice de viață, pot primi un ajutor de la stat, bani ce pot fi folosiți pentru cumpărarea unor produse destinate îngrijirii nou-născutului. 

Suma acordată este de 2000 de lei 

Mamele care îndeplinesc condițiile necesare vor primi ajutorul de la stat, care este în valoare de 2000 de lei. Acestea nu trebuie să facă nimic pentru a putea beneficia de această sumă, listele cu persoanele care se încadrează urmând a fi întocmite de către autoritățile locale, mai exact de către serviciile de asistență socială, potrivit ordonanței emise. 

Mamele defavorizate vor primi de la stat un tichet în valoare de 2000 de lei

 

„Autoritatea administrației publice locale, în a cărei rază teritorială își au domiciliul sau reședința destinatarii finali, prin serviciile publice de asistență socială, identifică, întocmește și își asumă, prin semnătura reprezentantului legal, listele destinatarilor finali, cu evidențierea separată a categoriei de destinatari finali”, se menționează în actul normativ. 

Mamele aflate în situații critice de viață pot cere ajutorul financiar printr-o anchetă 

Lista cu persoanele care vor beneficia de ajutor va fi stabilită de către serviciile publice de asistență socială în baza unor modalități de identificare și verificare a destinatarilor finali, aprobate prin dispoziție a primarului.

Cu toate acestea, mamele aflate în situații critice de viață pot cere și ele acest ajutor financiar, prin solicitarea unei anchete care să le permită ulterior încasarea sumei de 2000 de lei. 

Procedura de distribuire, aprobată în luna Mai 

Procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic și mecanismul de implementare aferent trebuie aprobate. Pentru aceasta, este necesar un ordin comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene, al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, în cel mult 30 de zile de la apariția ordonanței de urgență, adică până pe 12 mai 2024.

Cei 2000 de lei vor fi plătiți într-o tranșă unică

Valoarea ajutorului, care se primește sub forma unui tichet social pe suport electronic, este de 2.000 de lei, bani plătiți într-o tranșă unică pentru fiecare nou-născut, meniți achiziționării de produse de îngrijire a nou-născutului.

Ce categorii de mame beneficiază de ajutor 

Pot beneficia de acest ajutor următoarele categorii de mame:

  • cele cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la oricare din componentele venitului minim de incluziune;
  • cele cu dizabilităţi;
  • cele aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate sau aflate în alte situații de risc, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terţ;
  • cele care nu deţin acte de identitate;
  • cele minore;
  • cele ce nu au cetățenie română și care provin din zone de conflict.

Ce produse pot achiziționa mamele cu tichetul electronic 

Indiferent de categoria în care se încadrează mamele, ajutorul se poate acorda doar pentru copiii născuți începând din 12 aprilie 2024 și doar în primele trei luni de la naşterea lor. Vârsta maximă de trei luni a noului-născut se verifică la momentul identificării cuplului mamă – nou-născut de către autorităţile administraţiei publice locale.

Mamele vor putea cumpăra o serie de produse pentru nou-născut cu ajutorul tichetului de 2000 de lei
Foto: Babystem.ro

Mamele pot cumpăra cu banii primiți produse specifice trusoului pentru nou-născut, necesare îngrijirii nou-născutului, respectiv: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentaţie pentru nou-născut, articole sanitare şi medicale pentru cuplul mamă – nou-născut.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre