Ieri, după 6 săptămâni de căutări în junglă, cei 4 copii au fost găsiți de trupele speciale columbiene. A fost o aventură care va rămâne în istorie. Vă prezentăm filmul evenimentelor.
Accidentul aviatic s-a produs pe 1 mai. Pilotul a emis un SOS, anunțând că are probleme la motor. Apoi avionul s-a prăbușit.
Un număr de 3 adulți, inclusiv pilotul avionului și mama celor 4 copii, au murit în urma impactului la sol. Cadavrele lor au fost găsite în avion. În schimb, cei 4 copii, cu vârste între 11 luni și 13 ani, par să fi supraviețuit în mod miraculos accidentului. Aceștia nu au fost găsiți la locul impactului și au fost de negăsit și în următoarele două săptămâni, deși erau căutați de echipe de salvatori prin toată jungla.
Președintele Columbiei, dezinformat. A anunțat găsirea copiilor
La un moment dat, pe la jumătatea lunii mai, președintele Columbiei, Gustavo Petro, a anunțat pe Twitter că cei 4 copii au fost localizați după „o căutare dificilă” și că sunt toți în viață. A fost dezinformat, însă, iar surse din Ministerul Apărării au reacționat și au declarat presei că nu există nicio confirmare privind găsirea efectivă a copiilor.
Informațiile bulversante ar fi fost alimentate și de un pilot care a declarat presei locale că i s-a spus, de asemenea, că minorii au fost găsiți de indigeni în adâncul pădurii tropicale. Cu toate acestea, soldații nu au întrerupt căutările.
Peste 100 de soldați, însoțiți de câini de urmă și ajutați de elicoptere, au fost mobilizați pentru căutarea copiilor în junglă. Autoritățile au avansat ideea că, după accidentul aviatic, ca să se salveze, cei patru copii au pornit prin pădurea amazoniană. Echipele de căutare au găsit un adăpost improvizat, construit din crengi de copac. În fotografiile publicate de armata columbiană, pot fi văzute foarfeci, un elastic de păr, o sticlă de lapte pentru bebeluși și fructe pe jumătate mâncate.
„Credem că acei copii care se aflau la bordul avionului sunt în viață. Am găsit urme într-un loc diferit, departe de locul prăbușirii, și un loc unde este posibil să se fi adăpostit”, a declarat atunci colonelul Juan José López, citat de presa internațională.
Misiunea s-a concentrat pe găsirea în viață a lui Lesly Mucutuy, în vârstă de 13 ani; Soleiny Mucutuy, 9 ani; Tien Noriel Ronoque Mucutuy, 4 ani, și Cristin Neriman Ranoque Mucutuy, 11 luni.
Găsiți în viață după 40 de zile în jungla amazoniană
A fost un moment extrem de emoționant pentru soldații care au descoperit cei patru copii columbieni, scăpați cu viață dintr-un accident de avion și o supraviețuire lungă în jungla din Amazonia.
Bebelușul Cristin, pe care frații mai mari l-au ocrotit cum au știut mai bine, a împlinit un an în timp ce se afla în pădurea tropicală.
După ce au fost găsiți în mod miraculos, imagini dramatice publicate pe Twitter, arată cum cei patru copii au fost băgați într-un elicopter de salvare. Aveau ceva răni produse de insecte, erau deshidratați și subnutriți, dar în viață.
Eforturile de salvare, intensificate, au avut rezultat.
„Este o bucurie pentru întreaga țară. Au fost singuri, ei înșiși au dat un exemplu de supraviețuire totală care va rămâne în istorie „, a scris președintele Columbiei pe Twitter, postând și fotografii cu salvatorii și copii, preluate de presa lumii.
Micuții au fost găsiți noaptea, într-un copac
Frații, membri ai grupului indigen Huitoto, sunt deshidratați, dar sănătoși, au spus salvatorii. Se pare că ziua mergeau prin junglă în căutarea unei localități, iar noaptea se urcau într-un copac, să fie feriți de animale.
Un elicopter al armatei a zburat deasupra coronamentului copacului și i-a văzut. Tot de acolo i-a ridicat la bord ceva mai târziu și i-a transportat la spital pentru verificări. Soldații salvatori, încântați, au pozat mai devreme cu copiii în locul în care aceștia își făcuseră tabăra.
Bunica lor le cânta din avioane, în timpul căutării
Bunica copiilor, a cărei voce a fost înregistrată de salvatori, le cânta din avioanele de deasupra junglei în timpul căutării pentru a-i liniști pe copii și a le da de veste că sunt căutați. Ea le-a spus reporterilor: „Nu mi-am pierdut niciodată speranța, am susținut mereu căutarea. Mă simt foarte fericită, îi mulțumesc președintelui Petro și „conaționalilor” mei care au trecut prin atâtea dificultăți ca să găsească acești copii”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook