După ce a s-a aflat ce a făcut criminala, înainte să încerce să scape de cadavru, mama fetei omorâte de colega ei de cameră și care, mai apoi, i-a aruncat trupul sub o banca din parc în Mangalia, solicită în instanță schimbarea încadrării juridice în omor calificat prin cruzimi și interes material. Avocatul Adrian Cuculis, care o reprezintă pe Paulina Ancuță, mama victimei, face dezvăluiri în acest caz cutremurător. „Așa cum au reținut procurorii în rechizitoriu, imediat după ce a săvârșit fapta, inculpata i-a sustras două carduri victimei decedate și a retras banii de pe ele.
Mai mult decât atât, se pare că din declarația dată de inculpată, victima înjunghiată în gât a încercat mai multe minute să se apere iar inculpata a continuat fie să o reducă la tăcere fie să o înjunghie în continuare în alte locuri. Dosarul este deja trimis în instanță iar la primul termen de judecată se va lua în discuție această cerere. De asemenea, mama fetei decedate solicită daune morale de 100 de mii de euro”, a transmis avocatul Cuculis.
Detalii înfiorătoare în rechizitoriu
În rechizitoriul dosarului, sunt consemnate mărturiile fetei criminale. Aceasta a dat dovadă de o cruzime de nedescris. În fața anchetatorilor, Loredana Atănăsoaie a detaliat cum și-a ucis prietena. După ce a înjunghiat-o, iar Elena scotea un zgomot sinistru, criminala a încercat să îi pună mâna la gură să nu se audă în celelalte camere. „A durat aproximativ o jumătate de oră până a decedat, timp în care m-a zgâriat pe mână și pe gât și chiar și pe spate”, a recunoscut criminala.
Ce a făcut criminala înainte să ascundă cadavrul fetei
Avocatul Cuculis atrage atenția asupra intenției acesteia de a intra în posesia banilor prietenei sale pe care a ucis-o, fapt consemnat și în rechizitoriu.
„Imediat după săvârșirea faptei, la un interval extrem de scurt de timp, inculpata s-a deplasat la sediul unei bănci și a extras în 2 rânduri suma de 2000 de lei conform propriei declarații dar și a interogării bazelor de date electronice”, transmit procurorii. Ei amintesc și un element important al declarației inculpatei din care reiese că aceasta cunoștea destul de bine situația financiară a victimei.
„Declar că după ce am ucis-o pe Alina, din camera în care locuiam, am ridicat trei carduri și le-am luat cu mine – și anume un card al meu pe care încasam salariul de la muncă, un card BRD al Alinei pe care ea îl avea de la școală pe care primea bursa și alt ajutor de la stat și un card Unicredit al Alinei pe care ea îl avea de la locul de muncă”, este citată criminala Loredana Atănăsoaie în rechizitoriu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook