Ce condiție i-a pus Maria Ciobanu lui Ion Dolănescu ca să îl ia de bărbat. „Fă, eu dacă n-o iau pe asta de nevastă, mă omor”
Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, doi titani ai folclorului, ale căror voci s-au împletit perfect în duete memorabile, au trăit o idilă pasională, marcată de obstacole, insistențe romantice și o nuntă ce a rămas în istorie ca un eveniment de legendă.
Totul a început în jurul anilor 1968-1969, când Maria Ciobanu, deja o artistă consacrată, trecea printr-o perioadă dificilă în căsnicia sa cu Ionuț Burnea, tatăl fiicei sale, Camelia.
Internată la spitalul Carol Davila din cauza unei intoxicații, artista a primit o vizită neașteptată de la Ion Dolănescu, pe atunci un tânăr militar în termen la Ansamblul Ciocârlia. El a venit cu textul unei melodii celebre, propunându-i să o înregistreze împreună.
„Mă îmbolnăvisem, nu o duceam eu așa bine cu Burnea, pentru că era foarte gelos. M-am internat la spitalul Carol Davila, cred că mă intoxicasem. Avem niște bășici pe mine, mă mâncau și nu treceau cu nimic. Ion s-a dus la radio, i-au propus să imprime cu Irina sau cu o altă colegă.
El a zis nu, dacă nu imprim cu Maria Ciobanu, nu mai imprim cu nimeni. Am zis că învăț textul, dar trebuie să fie și bărbatul meu de acord. A fost, l-am imprimat și a luat toată țara foc, a fost un succes extraordinar, o explozie.
Eram colegi atunci, eu căsătorită cu Burnea, el cu altcineva. Făceam turnee, lumea deja ne căsătorise. Ziceau că suntem soț și soție, dar de unde…”, a povestit artista cu ceva timp în urmă.

La început, Maria Ciobanu nu era impresionată de Ion, deși întotdeauna i-a admirat talentul vocal, așa că Dolănescu a umblat după artistă mai bine de trei ani.
„Făceam turnee, lumea deja ne căsătorise. Ziceau că suntem soț și soție, dar de unde…”, a rememorat Maria Ciobanu. Ion Dolănescu, însă, era hotărât să o cucerească.
Timp de doi-trei ani, a insistat cu pasiune, spunându-i unei colege de-ale Mariei: „Ce are, măi Felicia, ființa asta de nu mă bagă în seamă deloc? Fă, eu dacă nu mă însor cu asta, mă omor”. Dragostea lor a înflorit pe fondul succesului muzical, dar ambii erau căsătoriți: ea cu Burnea, el cu Iustina Băluțeanu.
După divorțul de parteneri, Maria Ciobanu și Ion Dolănescu au decis să-și unească destinele în august 1971. Artista era însărcinată în trei luni cu Ionuț Dolănescu și i-a pus celebrului cântăreț o condiție pentru nuntă: să o aducă pe legendara Maria Lătărețu să cânte la eveniment.
„La un moment dat chiar mi-a spus că va găsi altă mireasă, eu i-am spus că niciuna nu e ca mine. Am făcut și nuntă și mi-a cântat și Maria Lătărețu. (…) Eu mi-am dorit mereu să am un băiat și am plâns când le-am născut pe Leontina și Camelia.
Nu voiam să am fată ca să nu sufere, o femeie e mai chinuită în viață, dar mi-a dat Dumnezeu până la urmă și un băiat”, s-a destăinuit artista.
Nunta a avut loc pe 29 august 1971, în satul Perșinari din județul Dâmbovița, locul natal al lui Ion Dolănescu. A fost un eveniment grandios, doar religios, o sfidare curajoasă a normelor sociale și legale din perioada comunistă. O mare de oameni din toate colțurile țării s-a adunat să vadă „legendele muzicii populare” unindu-se.
Tradițiile au fost respectate cu sfințenie: mireasa a fost însoțită la fântână pentru ritualul apei bradului, simbol al fertilității și norocului în căsătorie.
Mirii au dansat hora cu întreg satul, iar oamenii s-au urcat în pomi, pe garduri și pe acoperișuri pentru a-i zări mai bine. Ion și-a dus mireasa pe cal, urmat de alai, un obicei străvechi păstrat cu mândrie.
Maria Ciobanu a uimit cu o rochie superbă de mireasă cu trenă, purtată cu grijă de mai mulți copii, asortată cu o geantă mică din paiete, iar o brigadă de bucătari a pregătit mâncăruri delicioase pentru oaspeții veniți din toată țara.
Relația lor a durat doar câțiva ani, apoi Maria Ciobanu și Ion Dolănescu au luat-o pe drumuri diferite, iar cântăreața s-a recăsătorit cu Mircea Câmpeanu. Cei doi titani ai folclorului românesc s-au împăcat în 2009, înainte ca Ion Dolănescu să treacă la cele veșnice.
Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență, a debutat ca redactor la cotidianul Tineretul Liber, apoi a contribuit la dezvoltarea altor proiecte. A scris pentru „Evenimentul Zilei”, „Curentul”, „Monitorul de București”, revistele „Felicia” și „Taifasuri”. Din anul 2021 este activă pe site-ul Rețete și Vedete. La toate publicațiile enumerate a publicat articole pe actualitate, lifestyle, monden, medicină naturistă, sănătate, reportaje, religie, horoscop, editoriale.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook