Simona Ionescu / Redactor Șef

Ce îi așteaptă pe părinți la înscrierea în clasa pregătitoare. Ultimul anunț de la Ministerul Educației

Ce îi așteaptă pe părinți la înscrierea în clasa pregătitoare. Ultimul anunț de la Ministerul Educației
Părinții care au copii în ultimul an de grădiniță au intrat deja în febra înscrierilor. În foarte scurt timp va începe înscrierea națională pentru clasa pregătitoare a anului școlar 2025-2026.

Înscrierea copilului în clasa pregătitoare este un moment așteptat de mulți părinți și copii. Pentru a asigura un demaraj fără probleme, este esențial ca părinții să aibă toate informațiile necesare și să înțeleagă pașii acestui proces.

Potrivit reglementărilor în vigoare, toți copiii care împlinesc 6 ani până pe 31 august 2025 sunt obligați să se înscrie în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2025-2026. De asemenea, copiii care au 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2025 pot fi admiși pe baza unei recomandări de la educatoarea grădiniței sau după o evaluare la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE).

După cum se știe, clasa pregătitoare a fost introdusă ca obligatorie în România începând cu anul școlar 2012-2013, ca parte a reformei educaționale reglementate de Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Scopul acestei clase este de a ajuta copiii să facă tranziția de la grădiniță la învățământul primar.

Detalii importante privind înscrierea în clasa pregătitoare

Clasa pregătitoare, cunoscută și sub denumirea de „clasa zero”, marchează începutul educației primare obligatorii în România. Aceasta are rolul de a facilita integrarea copiilor în școala primară, ajutându-i să se adapteze mediului școlar, mult mai riguros, și să își dezvolte abilități esențiale pentru învățare. Ministerul Educației stabilește anual metodologia și calendarul de înscriere, iar aceste informații sunt publicate de obicei în primul trimestru al anului școlar în care se realizează înscrierea. Este important ca părinții să urmărească anunțurile oficiale pentru a fi la curent cu noutățile.

Autoritățile garantează că toți copiii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor avea locuri asigurate în clasa pregătitoare. Practic, numărul locurilor disponibile va depăși numărul copiilor eligibili. Nu se pune problema că un copil nu își va găsi loc.

Ce fel de școli pot fi accesate de părinți?

Copilul poate fi înscris în clasa pregătitoare în diverse tipuri de unități de învățământ:

– Școala publică de circumscripție: Este unitatea de învățământ unde copilul are dreptul să fie înscris automat, în funcție de domiciliul său. Fiecare școală are o zonă de circumscripție (un anume număr de străzi) definită de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ).

– Alte școli publice: Dacă părinții doresc înscrierea într-o altă școală decât cea de circumscripție, pot depune o cerere, însă admiterea depinde de locurile disponibile după înscrierea copiilor din circumscripție.

– Școli private: Părinții pot alege oricare dintre școlile private, iar înscrierea va respecta regulile interne ale fiecărei astfel de unități de învățământ.

– Școli cu predare în limba unei minorități: Copiii pot fi înscriși la unități care oferă predare într-o limbă minoritară, conform reglementărilor Ministerului Educației. În România există școli cu predare în limbile germană, maghiară, sârbească și romani.

Când începe înscrierea

Pentru anul școlar 2025-2026, a fost propus un calendar care va fi definitivat în urma dezbaterilor publice. Iată principalele etape:

Prima etapă de înscriere

– 3 martie 2025: Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare.

– 5 martie 2025: Publicarea modelului de cerere-tip.

– 6 martie 2025: Anunțarea criteriilor specifice de departajare.

– 7-26 martie 2025: Evaluarea copiilor care împlinesc 6 ani între 1 septembrie și 31 decembrie 2025.

– 27 martie 2025: Transmiterea proceselor-verbale cu rezultatele evaluării.

– 28 martie-6 mai 2025: Completarea cererilor de înscriere online sau la unitatea de învățământ dorită.

– 6-9 mai 2025: Procesarea cererilor și repartizarea copiilor la școala de circumscripție.

– 12-19 mai 2025: Procesarea cererilor pentru alte unități de învățământ, în funcție de locurile rămase.

– 20 mai 2025: Repartizarea copiilor care nu au fost admiși în alte unități de învățământ.

– 21 mai 2025: Publicarea listelor finale cu candidații admiși.

A doua etapă de înscriere

– 22 mai 2025: Comunicarea procedurii pentru repartizarea pe locurile disponibile.

– 23-29 mai 2025: Depunerea cererilor de înscriere la unitățile dorite.

– 30 mai-5 iunie 2025: Validarea cererilor.

– 6-11 iunie 2025: Procesarea cererilor de înscriere pe locurile disponibile.

– 12 iunie 2025: Publicarea listelor finale cu copii înscriși.

– 1-5 septembrie 2025: Centralizarea cererilor celor care nu au fost încă înscriși.

Ce învață copiii în clasa pregătitoare?

În clasa pregătitoare nu se acordă note sau calificative, ci doar evaluări descriptive ale progresului copilului. Programa școlară în clasa zero este structurată pentru a dezvolta abilități fundamentale prin jocuri și activități interactive. Iată principalele domenii de învățare:

– Comunicare în limba română: Recunoașterea literelor, dezvoltarea vocabularului și exprimarea corectă.

– Matematică și explorarea mediului: Numerele până la 10, forme geometrice și relații spațiale.

– Dezvoltare personală: Reguli de comportament și gestionarea emoțiilor.

– Educație fizică și sport: Activități motrice și jocuri de mișcare.

– Arte vizuale și lucru manual: Desen, pictură și activități creative.

– Muzică și mișcare: Cântece, ritm și dans.

– Științe ale naturii: Observarea fenomenelor naturale.

– Limbă străină (opțional): În unele școli, învățarea unei limbi străine prin jocuri.

Actele necesare pentru înscriere

Pe lângă actele necesare stabilite prin lege, copiii care nu au frecventat grădinița sau care au revenit din străinătate trebuie evaluați la CJRAE. În cazul lor, lista cu cerințele pentru dosarul de înscriere se va completa și cu recomandarea instituției pentru înscriere obținută în urma evaluării. Părinților li se recomandă să verifice la școala vizată lista exactă a documentelor necesare la unitatea de învățământ dorită, deoarece pot exista cerințe suplimentare. De asemenea, părinții pot participa la evenimentele „Ziua Porților Deschise” organizate de școli pentru a cunoaște mai bine mediul educațional în care își vor trimite copiii. Documentele standard pentur înscriere:

– Cerere-tip de înscriere.

– Copie și original al actului de identitate al părintelui.

– Copie și original al certificatului de naștere al copilului.

– Recomandare de înscriere (dacă este cazul).

– Alte documente specifice, după caz.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri