Simona Ionescu / Redactor Șef

A lăsat în urmă celebritatea și a optat pentru o viață normală. Din ce trăiește acum Mircea Solcanu acum Solcanu și ce planuri are.

Ce s-a ales de fostul prezentator, Mircea Solcanu acum Solcanu. Cu ce se ocupă acum

A fost unul dintre cele mai simpatice prezențe din televiziune, dar acum șapte ani a ales să se retragă din lumina reflectoarelor. În vârstă de 44 de ani, Mircea Solcanu e pur și simplu de nerecunoscut.

Student la Constanța

Mircea Solcanu nu mai are nimic din fosta stea de altădată. Acesta s-a îngrășat, și-a lăsat părul lung și pare o altă persoană. După ce s-a retras de pe sticlă, acesta s-a retras la Constanța, unde și-a făcut o mică afacere.

E vorba de un spațiu comercial la parterul unui bloc. În trecut însă, a administrat chiar și o plajă. Pe de altă parte însă, Mircea Solcanu este acum student în anul trei la Facultatea de Arte din cadrul Universității Ovidius din Constanța, la secția artele spectacolului- actorie.

Potrivit wowbiz.ro, acesta mai face și voluntariat, când timpul îi permite, pentru asociațiile de protecție a animalelor.

sursa unica.ro

A avut o tumoră la cap

Acum nouă ani, Mircea a trecut prin cea mai grea perioadă a vieții sale. Diagnosticat cu o tumoră la cap, acesta a suferit o intervenție chirurgicală la Viena, care a fost un succes. „Pur şi simplu, am murit puţin pe parcursul intervenţiei chirurgicale, dacă pot spune aşa. Treaba cu luminiţa de la capătul tunelului este adevărată, dar nu e o luminiţă, ci un ditamai reflectorul.

Acum, pot spune că nu trebuie să-i mai plângem pe morţi, ci mai degrabă să ne plângem pe noi. Dacă Dumnezeu m-a lăsat în viaţă, am decis să le spun şi altora experienţa mea. Am schiţat deja cartea”, a declarat Mircea cu ceva timp în urmă pentru click.ro.

A strălucit alături de Cabral

Mircea Solcanu a avut mare succes la ProTV și Acasă TV, când a prezentat emisiunea „Poveștiri adevărate” împreună cu Cabral. Din nefericire, a plecat din trust, în urma unui scandal legat de cazul Ionuț Anghel. De asemenea, el a realizat matinalul și emisiunea „Draga mea prietenă”, cu Cristina Șișcanu.

Sursă foto: exquis.ro, unica

Melinda a sărbătorit divorțul de Bill Gates înainte să-l anunțe. Unde s-a distrat fosta doamnă Gates

Mircea Solcanu acum nu mai seamănă cu vedeta din trecut. Fostul prezentator și-a construit o existență discretă, departe de camerele de televiziune. Mircea Solcanu acum se dedică studiilor și unei vieți liniștite la Constanța. Decizia de a abandona show-bizul s-a dovedit cea mai bună alegere pentru Mircea Solcanu acum, care valorează pacea și normalitatea. Mișcare uluitoare în televiziune: Mircea Badea și-a mutat emisiunea la Antena 3 Suceava. A făcut-o de dragul fiului său – Video.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre