Ce s-a întâmplat cu Marius Elisei de când a ieșit din viața Oanei Roman. A adoptat și se simte fericit
De când a ieșit din viața Oanei Roman, Marius Elisei a trecut prin multe schimbări. În primul rând, are o nouă iubită, tânără și suplă, medic de profesie, pe care o răsfață cum crede el de cuviință. Se pare că bărbatul s-a și angajat de câteva luni. În plus, a adoptat un animal de companie și vrea să arate lumii cât de fericit este.
În timp ce Oana Roman îi reproșează că a rupt aproape orice relație cu fiica lor, Isabela, pe care o caută foarte rar și cu care nu a mai petrecut timp de multă vreme, Marius Elisei s-a implicat într-o adopție care, după toate aparențele, îl face foarte fericit.
El este, mai nou, stăpânul unei pisici tigrate. S-a pozat cu ea pe piept, la bustul gol, și recent a fost surprins cu pisica la veterinar, semn că este foarte preocupat de starea de bine a animalului. A ales și o melodie „dedicată”, după cum se vede și se aude.
Toamna aceasta, Oana Roman a ajuns să-l execute silit pe Marius Elisei, după ce acesta nu a achitat pensia alimentară pentru Isa timp de 36 de luni, suma datorată fiind de 3600 de euro. Cei doi au stabilit, în fața notarului, la divorț, că bărbatul va achita pentru nevoile fiicei sale suma de 500 de lei lunar.
Pe de altă parte, fiica lui Petre Roman a spus că tatăl Isei nu are o relație apropiată cu aceasta, așa cum ar avea nevoie fetița și cum ar fi normal. Bărbatul pare mai preocupat de relația cu noua sa iubită, Gabriela Elena Băcinică. Cei doi au mers în vacanță în Grecia, la începutul toamnei, continuând seria de escapade romantice care a început încă de la primele întâlniri.
Sursa foto: Instagram
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook