Circul a fost total, s-a ajuns până la implicarea poliției, care a deschis un dosar penal. În această după-amiază, Claudia Pătrășcanu a revenit pe internet și a dat vestea. Ea spune ce s-a întâmplat cu băieții ei.
După ce o vreme părea că s-au aplanat certurile, cei doi foști soți ducând copiii în vacanță la Paris la începutul lunii iulie, în acest weekend scandalul a explodat.
Claudia Pătrășcanu, fosta membră a trupei Sexxy, în vârstă de 45 de ani, s-a căsătorit în 2016 cu Gabi Bădălău, fiul fostului senator Niculae Bădălău, care are 39 de ani. După trei ani de mariaj, cântăreața a anunțat că va divorța, iar de atunci au urmat ani de procese pentru custodia copiilor. Din căsătoria lor au rezultat doi băieți, Gabriel și Nicolas, în vârstă de 9 și, respectiv, 7 ani.
Timp de două săptămâni, conform decizie instanței, copiii au petrecut ultima parte a vacanței de vară cu tatăl lor. Problemele au apărut deoarece acesta ar fi ținut copiii mai mult decât cele 14 zile stabilite prin sentință judecătorească.
Dosar penal pe numele lui Gabi Bădălău
Disperată că nu și-a recuperat băieții la timp, duminică, și pentru că i s-a spus la telefon că nu i se vor da, Claudia Pătrășcanu a sunat la 112, după ce a fost la foștii socri acasă, acolo unde locuiește Gabi Bădălău. Cum nu a dat de el, a cerut sprijinul autorităților. Între timp a făcut și mai multe intervenții de mamă disperată pe rețelele sociale, cerând ajutor din partea întregii țări, nu numai din partea autorităților, pentru a-și lua copiii acasă.
Oamenii legii au deschis pe numele fostului ei soț un dosar penal „sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, faptă prevăzută de art. 379, alin. 1 din CP”.
Claudia Pătrășcanu și-a recuperat copiii de la Bădălău cu ajutorul Poliției
În tot acest timp, Gabi Bădălău era cu copiii săi, împreună cu Bianca Drăgușanu, iubita sa, și fiica acesteia, la MINA – Muzeul de Artă Imersivă, unde cei mici s-au bucurat de un show cu dinozauri. Mai mult, Bădălău a făcut și el o postare pe rețelele sociale, explicând punctual că Nicolas și Gabriel și-au dorit să rămână o zi în plus la el și că i-ar fi comunicat acest lucru mamei lor. El mai afirma că în ziua următoare, luni adică, copiii se vor întoarce la mamă.
Luni după-amiază, Claudia Pătrășcanu a revenit pe rețelele sociale anunțând că după „trei zile” și-a recuperat copiii. Ea arată în postarea sa că Poliția s-a implicat să îi aducă pe cei doi băieți.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook