Cum ar fi arătat tabloidele dacă nu ar fi avut la bază imagini doveditioare ale unor fapte scandaloase, comise de persoane publice? Cu sigurnață ar fi fost mai anostă, iar subiectele vizate ar fi fost mai relaxate.
Ron Galella, un fotograf excepțional, este cel care a inventat noțiunea de „paparazzi”, urmărind celebrități de talie înaltă și expunându-le secretele în văzul întregii lumi. Acesta s-a stins, la vârsta de 91 de ani, din cauza unei insuficiențe cardiace.
Imaginile alb-negru realizate în anii 1950, ’60, ’70 și ’80 au capturat celebrități în spațiile publice, dar cu o intimitate dezarmantă, titrează evz.ro.
Fotografiile au fost preluate de publicații de renume precum Time, Harper’s Bazaar, Vogue, Vanity Fair, People, Rolling Stone, The New Yorker, The New York Times și Life.
„Stilul său unic de fotografiere, pre-focalizarea camerei la 6 picioare, setat la F8 și ținând camera lângă piept, a asigurat o interacțiune cu subiectul, creând o intimitate ca nimeni altul”, notează marile jurnale internaționale.
În 2010, Galella a devenit subiectul unui documentar al regizorului câștigător al Oscarului, Leon Gast, numit „Smash His Camera”. Filmul a primit Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Sundance din 2010.
Jacqueline Kennedy Onassis a fost „obsesia” lui
„Nașul culturii paparazzilor” a avut ca subiecte preferate pe Marlon Brando, Elvis Presley, Sean Penn, Elizabeth Taylor, dar mai ales, pe Jacqueline Kennedy Onassis. The New York Post a numit relația lui Galella cu Jackie O „cea mai codependentă relație celebritate-paparazzo văzută vreodată“. Revista Time a numit imaginea realizată de el cu fosta primă doamnă, numită „Windblown Jackie”, „una dintre cele mai influente fotografii ale tuturor timpurilor”.
Marlon Brando i-a spart 5 dinți
„Galella a avut cinci dinți sparți și a suferit o fractură de maxilar de mâna lui Marlon Brando care l-a lovit cu pumnul. De asemenea, a fost bătut serior de către gardienii lui Richard Burton în drum spre hotelul său – cu o scurtă escală la o celulă de închisoare mexicană. Mai mult, Galella a fost implicat și în două bătălii juridice importante cu Jackie Onassis“, se arată în biografia lui Ron Galella.
Puteți urmări un scurt documentar despre viața și activitatea celebrului paparazzo aici:
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook