Simona Ionescu / Redactor Șef

George Burcea și Viviana Sposub au fugit la mare? Cum au fost surprinși

George Burcea și Viviana Sposub au fugit la mare? Cum au fost surprinși
Se pare că George Burcea şi Viviana Sposub sunt oficial un cuplu. Toată lumea i-a văzut în ipostaze pasionale în show-ul Ferma, încă de la început, dar acum au ajuns să o facă și pe peronul gării. Cum au fost surprinși.

Semnele sunt cât se poate de clare. Fostul soț al Andreei Bălan și fosta fată de la Meteo, Viviana  Sposub trăiesc clipe de maximă tandrețe. Iar asta s-a văzut mai întâi „pe sticlă”. Într-un video postat se vede cum cei doi stau alături și își povestesc impresiile din Fermă, în timp ce, ca din întâmplare, își ating brațele.

Niciunul nu e deranjat de apropiere, din contra, lasă atingerea să dureze și să fie văzută. E, o declarație. O alta vine în momentul în care se pune în discuție eliminarea unuia din participanți. Fără ezitare, George Burcea spune că Paul ar trebui să plece. Iar Paul Diaconescu e chiar cel care, în cadrul celei mai dure probe la care au fost supuși participanții, a fost „legat” de Sposub, cei doi trebuind să împartă patul și alte locuri mult mai intime, cum ar fi baia.

Dacă acestea nu par detalii suficient de convingătoare privind relația dintre actor și prezentatoarea TV, a mai apărut ceva. Cei doi au fost fotografiați pe peronul gării din Constanța, sărutându-se în văzul lumii, limbajul corpurilor lor vorbind de la sine.

Burcea și Sposub, săruturi tandre în gara din Constanța

George Burcea, fostul soţ al Andreei Bălan, şi Viviana Sposub s-au apropiat foarte mult în perioada petrecută împreună la Ferma. Atracția dintre ei a fost evidentă, dar ambii au declarat că nu sunt într-o relaţie. Totuși, cei doi plăuiau să meargă împreună pentru a-şi vizita părinţii, la Botoșani, orașul natal al ambilor.

Săptămâna aceasta, concurenții au fost legați doi câte doi pentru a face față provocărilor. După ce George Burcea l-a trimis la duel pe Paul Diaconescu, iar acesta din urmă l-a ales ca adversar pe Octavian Ciovică, doi concurenți au rămas fără parteneri de sfoară, astfel încât Mihaela Rădulescu, gazda show-ului, a decis ca George și Viviana să petreacă timpul rămas împreună, aşa că asistenta tv a ajuns în patul actorului.

Reporterii RomaniaTV.net au descoperit sâmbătă că între cei doi este mai mult decât s-a văzut în timpul emisiunii, surprinzându-i în ipostaze tandre în gara din Constanţa. Pare-se că, după filmări, și înainte de a ajunge să își viziteze părinții, cei doi au decis să își ia o vacanţă la mare. Împreună.

Sursa foto: Instagram, RomaniaTV.net

Detaliile unei povești triste. Narcisa lui Guță a ajuns săracă și dată în judecată

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre