Oamenii nu se mai implică așa cum o făceau la început, iar cei neafectați direct de bombe au început să uite, deși încă „se moare în Ucraina”, a declarat Lucescu. El a fost de curând la Kiev și s-a plimbat pe străzi, ca să arate că viața merge înainte și în condiții vitrege.
„Îmi doresc să se oprească dracului războiul!”, a izbucnit Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev, citat de as.ro. Echipa antrenată de român, a susţinut mai multe meciuri caritabile în Europa, în urma cărora s-au strâns 710.000 de euro. Banii au mers la Ministerul Politicilor Sociale din Ucraina.
Fotbaliștii, uitați de cluburile mari
Lucescu e trist că cei rămași acolo se simt abandonați și că elevii lui, care sunt sportivi și nu soldați și joacă în scopuri caritabile, au fost ajutați doar de câteva cluburi: cei de la Borussia Dortmund, cluburile din Europa de Est și Elveția. Mircea Lucescu e ofticat și pentru faptul că a pierdut Champions League în ultima etapă, după ce un an și jumătate a fost pe primul loc.
Altminteri, Il Luce e și el pe punctul de a abandona Dinamo Kiev, în favoarea unei echipe din Bundesliga. E mare fan al fotbalului german, îi plac arenele lor mereu pline și faptul că e pe locul al doilea, după Sir Alex Ferguson, la numărul de trofee, îl îndreptățește să spere la un club din Vest. Prosit!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook