Este incredibil ce mâncăm. Controalele din ultima vreme ne-au arătat că este multă mizerie în magazine și depozite. Veterinarii ne anunță și ei că au mai găsit pesticide și Salmonella în produse. În multe magazine, șobolanii par că se simt ca la ei acasă.
Sare șobolanul când inspectorii făceau control
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au plecat în control duminică seara (28 noiembrie). S-au dus ”țintă” în cartierul Pantelimon, din Capitală, după ce pe Internet au apărut imagini cu un șobolan într-o patiserie.
”Echipe de control ale Comisariatului București, coordonate de președintele ANPC, Mihai Culeafă, au efectuat un control la S.C. Lux Pan Pancor S.R.L., cu punctul de lucru în Șos. Pantelimon, nr. 258, din sectorul 2 al Capitalei. Locul de unde proveneau imaginile. Reacționăm ferm față de toți cei care nu respectă consumatorul și le pun viața, dar mai ales sănătatea, în pericol”, a comunicat ANPC.
”Datoria noastră este de a-i proteja de incidente precum cel de astăzi, de la patiseria LUX PAN din Pantelimon. O rozătoare își vedea liniștită de habitat, acolo, în patiseria de unde zilnic copii, bunici, părinți își cumpără produse.
Este inadmisibil să întâmpinăm astfel de situații. Se știe foarte clar că șobolanii sunt extrem de periculoși, mai ales din cauza microbilor pe care îi pot răspândi”, a comunicat aceeași sursă.
Ce au găsit inspectorii în patiserie
Deficiențele constatate de comisarii ANPC au fost:
– prezența unei rozătoare (șobolan viu), în incinta unității;
– utilizarea unor grătare cu rugină și vopsea exfoliată, neigienizate;
– existența unor pereți neigienizați, în zona de gătire, cu strat grosier de grăsimi și arsuri, tavan cu exfolieri;
– nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare în agregatul frigorific, materiiile prime fiind depozitate la +15 grade Celsius;
– lipsa identificării datei limită de consum, la toate produsele existente în spațiul de lucru;
– lipsa informării cu privire la prezența factorilor alergeni din produse.
Ce sancțiuni s-au aplicat
În urma controlului, operatorul economic a fost sanctionat cu amendă contravențională, în valoare de 20.000 lei. S-au adăugat următoarele măsuri complementare.
– retragerea definitivă de la comercializare a produselor alimentare aflate în unitate, în timpul controlului (aproximativ 300 kg);
– oprirea temporară a prestării serviciilor patiseriei;
– propunerea suspendării activității pe o durată de cel mult 6 luni. Sursa: ANPC
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook