Conform reglementărilor în vigoare, la angajare, contractul de muncă trebuie înregistrat și transmis în registrul general de evidență a salariaților, REVISAL, cu cel mult o zi înainte ca salariatul să-și înceapă activitatea. Acest lucru e obligatoriu să fie făcut chiar dacă momentul cade într-o zi nelucrătoare.
În condițiile în care angajamentul semnat de lucrător intră în vigoare într-o zi nelucrătoare situația nu diferă de cea în care prima zi de lucru ar fi lucrătoare. Plata salariului se face în funcție de prestație, iar dacă prima zi de muncă este nelucrătoare, acest lucru nu afectează cu nimic niciuna dintre părți.
În cazul încetării unui contract de muncă, termenul-limită pentru înregistrarea în REVISAL și transmiterea deciziei este chiar ziua în care angajatul își încheie relațiile contractuale cu firma angajatoare. Conform HG 905/2017 nu se face distincție între zilele lucrătoare și cele nelucrătoare. Asta înseamnă că înregistrarea în registrul salariaților și transmiterea contractului poate fi făcută chiar și în zilele nelucrătoare sau în cele de sărbătorile legale.
Angajatorul trebuie să țină cont de aceste prevederi
Având în vedere că înregistrarea în REVISAL o va opera o persoană din departamentul de Resurse Umane, se pune problema prestării unei activități în zilele nelucrătoare sau în afara programului. Iar acest aspect trebuie să se regăsească în mod corespunzător în evidența timpului de muncă. Concret, cei care operează în REVISAL în zilele nelucrătoare, pentru a respecta legea, trebuie să fie tratați ca și cum ar presta o activitate suplimentară, în timpul liber.
Mai exact, perioada petrecută, într-o zi nelucrătoare, înregistrând un contract nou în REVISAL trebuie să se regăsească și în pontajul angajatului respectiv. Aplicațiile informatice rețin ora și ziua în care s-au efectuat înregistrările. Din aplicația Revisal pot fi extrase datele și orele efectuării înregistrărilor sau modificărilor, iar momentul transmiterii registrului poate fi, de asemenea, identificat corespunzător. Cu alte cuvinte chiar dacă înregistrarea unui contract se face într-o zi nelucrătoare, fără opreliști legale, angajatorul trebuie să aibă în vedere îndeplinirea celorlalte obligații, potrivit Codului muncii și HG 905/2017, arată avocatnet.ro.
Sursa foto: Pixabay
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook