Simona Ionescu / Redactor Șef

Lady Gaga a rupt tăcerea. Le-a spus subtil fanilor de ce merge la sală

Lady Gaga a rupt tăcerea. Le-a spus subtil fanilor de ce merge la sală
Lady Gaga a strălucit la nunta surorii sale, Natali Germanotta, în Maine, weekendul trecut, unde a participat împreună cu iubitul ei, Michael Polansky. Fotografiile surprinse la eveniment arată că vedeta s-a transformat radical, ceea ce a iscat un val de discuții pe internet.

După ce internauții au început să discute intens dacă vedeta  este însărcinată, văzându-i pozele cu burtica proeminentă, Lady Gaga le-a transmis subtil fanilor că s-a îngrășat și că merge la sală pentru a scăpa de kilogramele în plus. Categoric nu e însărcinată.

Lady Gaga a luat proporții serioase în ultima perioadă (Instagram)

Vedeta în vârstă de 38 de ani, al cărei nume real este Stefani Germanotta, a șocat  internauții atunci când s-au văzut fotografiile de la nunta surorii ei. Lady Gaga a fost  domnișoară de onoare și a purtat o rochie de culoarea piersicii și mănuși transparente asortate, ținând în mână flori galbene. După cum se vede în fotografii, vedeta s-a îngrășat considerabil.

Ea s-a alăturat familiei și celor dragi la Hotelul ViewPoint, pe care l-au închiriat în întregime pentru eveniment, pentru a-și vedea sora, designer de modă, căsătorindu-se în fața Oceanului Atlantic, arată Daily Mail.

Lady Gaga a spus subtil fanilor că s-a îngrășat

Gaga și Michael au afișat un comportament afectuos, mergând braț la braț. Cu o zi înainte, când au apărut fotografiile de la cina – repetiție, Lady Gaga a stârnit primele zvonuri despre o posibilă sarcină după ce a apărut într-o rochie neagră mulată pe abdomenul care acum e proeminent. Lady Gaga neagă zvonurile că ar fi însărcinată cu primul copil al ei și al iubitului ei, Michael. Marți, cântăreața cu multiple premii Grammy a apelat la TikTok pentru a închide direct discuțiile online.

@ladygagaregister to vote or check if you’re registered EASILY at www.headcount.org♬ I AM THE AESTHETIC _yaesthetician – yas 💚🌻🍭🫧

„Nu sunt însărcinată – doar plâng la sala de sport”, a scris Gaga, citând parțial versurile din melodia rivalei sale pop Taylor Swift, „down bad”. Expresia „down bad” este folosită în principal pentru a descrie sentimente de dor și tristețe maximă. Lady Gaga a înregistrat un scurt videoclip cu ea, filmat de la piept în sus, în timp ce își făcea părul și machiajul.

Lady Gaga și iubitul ei, Michael Polansky, au participat la nunta surorii vedetei (Instagram)

Cu părul strâns și purtând un eyeliner negru îndrăzneț, ea și-a sincronizat buzele cu sunetul viral de pe TikTok: „Nu trebuie să găsesc o estetică, eu sunt o estetică”.

Lady Gaga vrea să devină mamă

Lady Gaga și Michael Polansky au o relație oficializată de la începutul anului 2021. „Le-a spus prietenilor ei că vrea să termine câteva proiecte și apoi să se concentreze pe a se așeza la casa ei”, a spus o sursă pentru Entertainment Tonight la acea vreme. „Gaga vrea să aibă copii într-o zi și vede un viitor cu Michael”, a continuat sursa.

Lady Gaga și iubitul ei, Michael Polansky, au patru ani de relație (Instagram)

 Vedeta a vorbit și mai devreme de acel moment despre dorința ei de a deveni mamă. Pentru articolul de copertă din mai 2020 al revistei InStyle, Gaga a mărturisit că este „foarte încântată să aibă copii”. „Aștept cu nerăbdare să fiu mamă”, a spus ea. „Nu este incredibil ce putem face? Putem ține un om în interior și să-l creștem. Apoi iese și este datoria noastră să-l menținem în viață”.

Cine este iubitul lui Lady Gaga

Michael Polansky este absolvent al Universității Harvard și lucrează ca director executiv la Institutul pentru Imunoterapie împotriva Cancerului și Fundația Parker. Ei și-au confirmat relația când au fost văzuți sărutându-se și sărbătorind Anul Nou împreună la Revelionul 2021.

În februarie, același an, cei doi au oficializat relația pe Instagram când Gaga a împărtășit o fotografie cu ei îmbrățișați pe o barcă în Miami.

Înainte de a se întâlni cu Polansky, Gaga a fost logodită de două ori, prima dată cu Taylor Kinney până în 2016, apoi cu managerul ei, Christian Carino, până în 2019.

Amintim că, recent, Lady Gaga a terminat filmările pentru viitorul ei film „Joker: Folie à Deux” și continuă să lucreze la un nou album. În curând, va începe o rezidență de opt concerte jazz și pian în Las Vegas, la Park MGM.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre