Vasile Lavric, supranumit ”Mâncătorul de femei”, este în greva foamei la care nu renunță pentru că spune că este nevinovat. Procurorii spun că este criminal în serie.
”Mâncătorul de femei” a slăbit 15 kg. Refuză mâncarea din arest
Vasile Lavric, supranumit ”Mâncătorul de femei” este după gratii, după ce a fost acuzat de violenţă în familie, omor calificat şi profanare de cadavre. El susține că este victima abuzurilor anchetatorilor, dar procurorii au extins urmărirea penală.
Vasile Lavric se află în arestat de la începutul lunii decembrie şi tot de-atunci, ca formă de protest, este refuză să se hrănească, scrie antena3.ro.
Este posibil ca Procurorii de la Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îl citeze pe Lavric zilele acestea la Instanţă pentru a aduce explicaţii.
”Mâncătorul de femei” spune că este nevinovat
Vasile Lavric este în greva foamei de la începutul lunii decembrie, în semn de protest. A slăbit peste 15 kilograme şi nu renunţă la acest manifest, pentru că, spune el, este o victimă a sistemului judiciar din România şi în primul rând este o victimă a poliţiştilor din Rădăuţi care, potrivit declaraţiei pe care a dat-o în faţa Instanţei, au ceva personal cu el.
Cel supranumit ”Mâncătorul de femei” a declarat în faţa magistaţilor că este cunoscut ca fiind un om cinstit, cumsecade şi un mecanic foarte bun acolo în Rădăuţi. Despre Criminalul în serie este mecanic auto şi este acuzat că ar fi ucis în total şase femei.
Anchetatorii consideră că, pe lângă cele patru femei apropiate acestuia, care au dispărut fără urmă, mai există alte două care au murit în condiții cel puțin suspecte. Primele două soții ale bărbatului, prima decedată într-un accident imediat după divorțul de acesta, iar a doua moartă la numai 21 de ani, în urma unui presupus atac de cord. Sursa: antena3.ro
Oana Roman intră tare în noul an. Ce și-a propus pentru 2021
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook