Simona Ionescu / Redactor Șef

Mihaela Bilic se întoarce la ProTV. Ce emisiune va realiza medicul nutriționist

Mihaela Bilic se întoarce la ProTV. Ce emisiune va realiza medicul nutriționist
Oana Cuzino a încheiat conturile cu trustul ProTV, Mihaela Bilic se întoarce. Ce noutăți va aduce doctorul.

Începând din această toamnă, Mihaela Bilic va avea propria emisiune la ProTV. Cu ce vă va încânta specialistul.

Mihaela Bilic se întoarce la ProTV. Ce emisiune va realiza medicul nutriționist

Mihaela Bilic este cunoscută telespectatorilor pentru că a prezentat emisiunea Arena bucătarilor tot la ProTV. Acum, medicul nutriționist revine la trust cu o altă emisiune extrem de interesantă: „Doctor de bine”. Aceasta va fi difuzată la știrile de dimineață, de luni până vineri. Dar va exista și o ediție specială de week-end.

Ce subiecte vor fi abordate

„Vor fi în fiecare zi știri, în cadrul știrilor va fi cel puțin o pastilă de știri legate de sănătate. Iar în weekend va fi o emisiune de sănătate și de lifestyle pe care o vom construi cu informații în domeniul medical. Cu informații despre nutriție, dar și despre lucruri banale precum mersul la cumpărături.”, a mărturisit medicul Mihaela Bilic pentru Libertatea.

Mihaela Bilic spune că vor fi abordate subiecte din medicină, dar și nutriție și psihologie, hobby, sex până la activități de recreere. “Avem nevoie ca românii noștri nu doar să fie hrăniți cu mult și bine, dar și să fie din nou încrezători, optimiști și cu chef de viață.”, a afirmat cunoscutul medic.

„Tocănița și ciorba nu o să îngrașe niciodată niciun român”

Pe de altă parte, Mihaela Bilic spune că a fost extrem de încântată de propunerea celor de la ProTV. Și e convinsă că îi va ajuta pe oameni să facă pace cu mâncarea. „(…) A fost un «da» instantaneu, dar a fost cea mai mare surpriză pentru că nici măcar nu am știut să îmi doresc așa ceva. (…) Împreună cu Pro TV voi putea să îi ajut pe oameni să se împace cu mâncarea.”, a mai menționat specialistul.

Medicul le-a dat și un sfat românilor, cărora le-a spus că „Tocănița și ciorba nu o să îngrașe niciodată niciun român. (…) întotdeauna mâncarea gătită va fi o alegere sigură spre deosebire de tot ce e ambalat și foarte procesat. E momentul să nu mai fim comozi și ieftini. (…)”, a mai afirmat medicul.

Sursă foto: eva, capital

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre