Scumpirile le dă viața peste cap multor români, dar Mihai Trăistariu spune că sănătatea lui e mai importantă ca orice.
Mihai Trăistariu nu mai poate poate suporta frigul din casă. A luat o decizie și nu-l va întoarce nimeni din drum
E mai mult decât conștient că facturile mari la energie l-ar putea îngenunchea, dar Mihai Trăistariu spune că nu va ceda. Ca să nu înghețe în casă, el și-a luat inima în dinți și a dat drumul la centrală. Este dispus să muncească cât poate de mult, dar să stea în căldură.
„Am deschis căldura mai devreme, deși știu că vine criza, știu că va fi greu și o să fie prețuri mari”
“Și m-am trezit ieri cu 21 de grade în casă și mi s-a părut frig. Îmi înghețaseră picioarele, îmi înghețase nasul, am închis geamurile, ușile și mi-am dat seama că trebuie să deschid căldura, că nu se mai poate. Iată că suntem în septembrie, și ca niciodată, am deschis căldura mai devreme, deși știu că vine criza, știu că va fi greu și o să fie prețuri mari.
Mă sperie lucrul acesta, dar ar trebui să dau drumul pentru că eu trăiesc în confort și nu suport să îngheț de frig în casa mea.”, a declarat Mihai Trăistariu la Antena Stars.
A făcut credit la bancă
Mihai deține și câteva apartamentul la malul mării și a primit facturi mărite și la acestea. Anul trecut, pentru a reuși să se descurce, a făcut și un credit. A fost însă norocos, pentru că vara a avut concerte și a putut să plătească o parte din cheltuieli. “Am în schimb o teamă, că eu mai am apartamentele de la malul mării, și au venit un pic cam mari facturile, 280 de lei curentul -300, pentru fiecare în parte, am 6 apartamente.
La apartamentul personal nu m-aș îngrijora, pot să dau și 400-500 de lei. Important să fie cald în casă, nu vreau să trăiesc chinuit. (…) Din vara aceasta am mers bine și cu concertele. Au început să sune telefoanele, am avut și în Italia, Malta, Galați, Bârlad. Aproape fiecare weekend îmi aduce câte un concert și încet încet trebuie să pun bani acolo, să-mi acoperi datoriile mai întâi.”, a mai spus cântărețul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook