Nicușor Dan anunță că vin americanii și alții. Vin ca să se joace la București. Primarul general al Capitalei, a mărturisit, într-o întâlnire cu presa, că a fost pasionat de jocuri atunci când era mai tânăr.
Nicuşor Dan, olimpicul internaţional la matematică care ajuns primarul general al Bucureştiului, a recunoscut că era obsedat de jocuri când era mai tânăr, dar mai ales de un anume joc, pe care nu se mai sătura să-l joace. El juca Tetris, un joc electronic care a pasionat generația anilor ’90.
Cu ocazia unei conferinţe în care a anunţat organizarea la Bucureşti a unui important eveniment internaţional de sporturi electronice, Nicuşor Dan a fost întrebat de jurnalişti dacă el se joacă vreun astfel de joc electronic.
„Am jucat când aveam 25 de ani, am jucat Tetris, 16 ore pe zi, timp de trei zile. Şi de atunci, gata!”, a spus politicianul care are în prezent vârsta de 51 de ani.
Competiţie internaţională de sporturi electronice la Bucureşti
„Am spus încă dinainte de preluarea mandatului că unul din obiectivele acestui mandat este de a pune Bucureştiul pe harta principalelor evenimente culturale, sportive, de business. Trebuie să folosim oportunităţile şi avantajele competitive pe care le avem. Arena Naţională este unul din avantajele competitive pe care Bucureştiul le are.
Sunt fericit să vă anunţ că am încheiat un acord cu firma americană Valve pentru organizarea celui mai mare eveniment internaţional de sporturi electronice din acest an. Este o competiţie care se va desfăşura aici, pe Arena Naţională, în a doua decadă a lunii octombrie, 12-17 octombrie. Este o competiţie care va fi vizionată undeva în jur de 80 de milioane de oameni din întreaga lume.
Este o competiţie cu premii de 40 de milioane de dolari. Din care 16% merg la bugetul statului român, sub formă de impozite. Pentru comparaţie, premiile de la Wimbledon din acest an sunt de 48 de milioane de dolari. Este evenimentul de sporturi electronice cu cel mai mare premiu din istorie”, a declarat, joi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Exclusiv. Oana Roman se mărită cu Marius, dar a luat o decizie radicală și dură
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook