Recent, Isabela a fost în vacanță la Paris, de ziua ei, apoi în tabără, iar apoi a mers în vacanță, pe litoral, cu mama ei, la un hotel de lux de pe malul Mării Negre. Dar Oana Roman nu e focusată doar pe bunăstarea fiicei, ci și pe a ei. Fiica fostului premier își dă singură papucii, când e cazul; ea știe să se răsfețe pe bani mulți.
Iar acum a fost cazul. Vedeta a dezvăluit că nu a mai rezistat tentației, deși s-a străduit. Așa că a virat din cont o sumă cu patru cifre, pentru a-și face acest hatâr.
Oana Roman își dă singură papucii
Dacă Marius Elisei i-a dat papucii la figurat și a plecat după altă femeie, mai tânără, Oana Roman își dă singură papucii, dar la propriu. Ea și-a achiziționat o pereche de șlapi de la celebra casă de modă Hermes, modelul după care sunt înnebunite toate vedetele, în culoarea lila (Bruyere). O pereche de „Oran sandals” costă 760 de dolari, sumă pe care Oana Roman a plătit-o fără să clipească.
„Până la urmă tot mi-am luat papuci. Am găsit cea mai frumoasă culoare ever”, a anunțat vedeta pe rețelele sociale. Ea a făcut „unboxing” la cutia portocalie a brandului în care au ajuns șlapii. Cu ocazia aceasta au aflat și toți fanii ei ce măsură poartă vedeta la picior: 39 și jumătate.
Marius Elisei a întârziat trei ani cu pensia alimentară
Recent, Oana Roman dezvăluia că Marius Elisei, a întârziat nepermis de mult cu plata pensiei alimentare pentru fiica lor, Isabela. Așa cum știți, la divorțul lor amiabil, în fața notarului, survenit în urmă cu câțiva ani, bărbatul s-a angajat că îi va asigura copilei un venit lunar constant în valoare de 500 de lei.
Chiar dacă suma e ridicol de mică pentru creșterea și întreținerea unui copil, Oana Roman a fost de acord, mai ales că ea, din activitățile sale de influencer, câștigă bine, în timp ce fostul partener nu avea un job stabil. Doar că, așa cum a arătat în repetate rânduri, nu s-a putut baza pe acești bani.
Prin urmare, în urmă cu o săptămână, Oana a pus piciorul în prag și i-a dat ea papucii lui Elisei. L-a dat în judecată pe fostul partener, acuzându-l că nu s-a mai implicat în creșterea Isabelei, nici financiar, nici emoțional. Conform relatărilor din presă, suma pe care Marius Elisei o datorează s-ar ridica la 4.000 de euro (echivalentul a 40 de pensii alimentare).
Amintim că în momentul divorțului, Oana Roman și Marius Elisei au semnat o convenție la notar, în care era stipulat faptul că bărbatul își putea vizita fiica oricând, fără un program impus. O vreme, după separarea lor, Marius Elisei, care este acum într-o relație cu o femeie mai tânără decât Oana, care activează în domeniul medical și care își spune pe rețelele sociale „Distinge sufletul”, a făcut Uber, iar mai nou s-ar fi angajat militar în MApN.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook