Simona Ionescu / Redactor Șef
De la regalismul solemn din ,,Trăiască Regele’’, la imnurile comuniste care glorificau partidul și pe conducător, fiecare cântec național a reflectat epoca, ideologia și valorile politice ale vremii.
Primul imn adoptat oficial a fost „Marș triumfal” (sau „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei Sale Prințul Domnitor”), compus de Eduard Hübsch în 1861 și ales prin concurs în 1862. Acest marș nu avea versuri inițial. Începând cu adoptarea monarhiei și consolidarea simbolurilor statale, s-a simțit nevoia unui text care să exprime identitatea regală.
În 1881 poetul Vasile Alecsandri a scris textul pentru ceea ce urma să devină imnul regal, iar în 1884 a fost intonat oficial la încoronarea lui Carol I. Muzica este cea a „Marșului triumfal”, adaptată și compusă de Eduard Hübsch. „Trăiască Regele” a fost imnul României până în 1948, una dintre cele mai lungi perioade de stabilitate imnică din istoria noastră. Textul evocă un apel spre ocrotirea Coroanei, stabilitatea statului monarhic și o legătură simbolică între rege și popor.
După abdicarea Regelui Mihai (30 decembrie 1947) și instaurarea republicii populare, s-a introdus un nou imn: „Zdrobite cătușe”. Versurile sunt de Aurel Baranga, iar muzica aparține lui Matei Socor. Tonul imnului este unul de propagandă socialistă, în care se vorbește despre „clasa muncitoare”, „luptă”, și ridicarea poporului către putere. Aceasta a fost folosită doar câțiva ani, până în 1953.
În 1953 imnul s-a schimbat în „Te slăvim, Românie!”, cu versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu, și muzică tot de Matei Socor. Acest imn sublinia loialitatea Republicii, modelul sovietic și rolul partidului în conducerea statului.
În 1975, se adoptă „Pe-al nostru steag e scris Unire” (sau „E scris pe tricolor Unire”) pe versuri care evocau unitatea și socialismul. Totuși, acest imn a avut o viață scurtă (1975–1977).
Cântecul patriotic era dedicat unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească de la 1859. Muzica îi aparține lui Ciprian Porumbescu, iar versurile lui Andrei Bârseanu. Linia melodică a cântecului este în prezent imnul național al Albaniei.
În 1975 Nicolae Ceaușescu a încercat să introducă acest cântec ca imn național al României cu textul modificat de PCR și titlul schimbat în E scris pe tricolor Unire, dar în final a fost ales ca imn ,,Trei culori”.
Din 1977 și până la Revoluția din 1989, imnul de stat a fost „Trei culori cunosc pe lume”, versiune modificată inspirată din cântecul patriotic al lui Ciprian Porumbescu. Versurile și muzica au fost adaptate pentru a reflecta ideologia partidului comunist, dar păstrând simbolica tricolorului. Acesta a fost ultimul imn oficial înainte de schimbarea de regim.
În decembrie 1989, odată cu căderea regimului comunist, România a adoptat ca imn oficial „Deşteaptă-te, române!” (versurile lui Andrei Mureșanu, muzica atribuită lui Anton Pann). Alegerea acestui imn a fost simbolică: revenirea la un repertoriu al libertății și al revoluției de la 1848, respingând imnurile comuniste de propagandă. Prin lege, Ziua Imnului Național este sărbătorită la 29 iulie, de la adoptarea acestui imn oficial în 1998.
Nu întâmplător România a avut mai multe imnuri. Istoria arată că imnul național nu a fost doar un cântec, ci și un instrument politic. Acesta a fost schimbat de fiecare regim pentru a transmite mesajul propriu, de la loialitate față de rege la devotament față de partid. În perioadele de tranziție, memoria colectivă favorizează simbolurile dominante post-revoluție, iar cele vechi sunt trecute în uitare sau marginalizate.
Imnul regal a fost, în perioada comunistă, interzis sau marginalizat oficial. Interpretările sale erau asociate cu monarhia și cu idei contrare regimului. Majoritatea oamenilor asociază imnul doar cu ultima versiune, fără să fi studiat istoria simbolurilor naționale. Chiar și în manuale sau lecții de istorie, detaliile privind versiunile intermediare sunt adesea într-un pasaj scurt.
Versurile imnurilor comuniste erau adesea ideologice și schimbătoare, considerate „fabricate” de regim. De aceea, ele nu au rămas în inimile cetățenilor, spre deosebire de imnurile cu semnificație mai profundă, cum e „Deşteaptă-te, române!” sau chiar cel regal.
Istoria imnurilor României este o oglindă a tranzițiilor politice pe care le-a traversat țara: de la monarhie la republică, de la capitalism la comunism și înapoi la libertate.
Fiecare imn a arătat valorile și constrângerile epocii în care a trăit. Reamintirea lor astăzi nu este doar un exercițiu de erudiție, ci de reconectare cu memoria colectivă: în cântecele de ieri se ascund povești greu de spus, dar care merită ascultate.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
