Simona Ionescu / Redactor Șef

Testamentul ciudat al prințesei Qatarului, făcut chiar înainte să moară: „Fiicele mele, așezați-vă coroana”

Testamentul ciudat al prințesei Qatarului, făcut chiar înainte să moară: „Fiicele mele, așezați-vă coroana”
Sfârșitul fulgerător al Kasiei Gallanio, la numai 45 de ani, a lăsat în urmă întrebări care probabil nu-și vor afla răspunsul niciodată. Dincolo de întrebările legate de cauza morții fostei prințese a Qatarului, rămâne mesajul – testament transmis de aceasta fiicelor sale, cu două luni înainte să treacă în lumea celor drepți.    

Kasia Gallanio a fost găsită fără suflare în casa ei din Marbella, Spania, duminică, 29 mai 2022, iar primele indicii au arătat că a sfârșit din cauza unei supradoze de droguri. Însă, cu două luni înainte să moară, fosta prințesă le-a transmis celor trei fiice ale sale, pentru custodia cărora a dus o luptă crâncenă, un mesaj care seamănă cu un testament de suflet.

Mesajul – testament pentru fiicele ei

„Dragile mele. Nu uitați niciodată cât de mult vă iubesc. Viața este plină de momente grele și de momente bune. Dacă în anumite clipe vă simțiți copleșite, nu uitați cine sunteți, așezați-vă mai bine coroana și fiți curajoase. Învățați din tot ceea ce puteți, fiți femei incredibile, care să inspire, puternice și și pline de compasiune. Știu că puteți fi! Cu dragoste, mama!”, le-a transmis Kasia fetelor, într-un mesaj pe Instagram.

În luna aprilie a acestui an, Kasia Gallanio a vorbit public despre despre lupta în instanță, cu fostul soț, pentru custodia fetelor, dar și despre ceea ce a numit „viața ei într-o colivie de aur”.

Cine a fost Kasia Gallanio

Kasia Gallanio a fost prințesă a Qatarului, cea de-a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani (73 de ani), unchiul emirului Qatarului, Tamim bin Hamad Al-Thani (41 de ani). Kasia și fostul ei soț s-au căsătorit în 2004, iar prințesa s-a convertit la islam pentru el. Căsnicia a durat doar trei ani, cei doi divorțând în 2007.

Foștii soți s-au luptat mult în tribunale pentru custodia celor trei fiice. Mai mult, una dintre fete și-ar fi acuzat tatăl de agresiune sexuală incestuoasă. Kasia Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani au trei fiice: gemenele de 17 ani Malak și Yasmin, și mezina de 15 ani, care locuiește la tatăl ei.

Autoritățile au dispus să fie făcută autopsia

Kasia Gallanio (45 de ani) a fost găsită moartă în casa ei din Marbella, Spania, după ce una dintre fiicele sale a alertat autoritățile. Potrivit publicației spaniole „El Mundo”, fata nu reușea să ia legătura cu mama ei de vreo patru zile. În cele din urmă, a apelat la ajutorul autorităților și polițiștii au descins în casa fostei prințese. Așa au descoperit nenorocirea.

Ancheta inițială ar fi indicat o supradoză de droguri ca și cauză a morții, după cum a arătat presa spaniolă, dar nu au fost furnizate nici până acum ora decesului sau împrejurările exacte ale morții. Pentru a se clarifica împrejurările morții, a fost dispusă autopsia.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre