Simona Ionescu / Redactor Șef

Topul celor mai simpatice activități pentru copii, de 1 Iunie

Topul celor mai simpatice activități pentru copii, de 1 Iunie
De Ziua Internațională a Copilului activitățile sunt nenumărate, în toate localitățile din țară. Vor fi ateliere, concursuri și alte distracții.

Am ales să prezentăm câteva dintre cele mai interesante și simpatice activități la care vă puteți duce copiii, dacă sunteți în București.

Toți copiii au intrare gratuită la Art Safari

Toată familia este invitată să descopere ARTA în Palatul Dacia-România, din strada Lipscani nr. 18-20, în centrul Capitalei. Art Safari va fi deschis special de 1 Iunie și lansează Family Ticket, un bilet pentru întreaga familie. În această zi, toți copiii au acces gratuit la cel mai mare eveniment dedicat artei din țară, iar adulții care îi însoțesc beneficiază de 50% reducere.

La cea de-a 9-a ediție Art Safari, care se desfășoară până pe 7 august, vizitatorii pot vedea lucrări valoroase, printre care opere semnate de  Picasso și Dali, dar și artă de patrimoniu de Theodor Aman și artă contemporană de Irina Dragomir. Pe lângă cele 5 expoziții, există și programul educațional Art Safari Kids, care cuprinde ateliere pentru copii și pentru întreaga familie.

„Copiii iubesc arta și muzeele! Vedem acest lucru în fiecare an la Art Safari Kids, așa că de ziua lor merită să facă ceea ce le place cel mai mult. Pentru ei deschidem Art Safari cu o zi înainte de programul nostru obișnuit (joi-duminică). Miercuri – 1 Iunie, de la ora 12:00 la ora 21:00, ne vedem în Palatul Dacia-România cu atmosferă de sărbătoare.

Copiii de toate vârstele intră gratuit la Art Safari, iar pentru adulții care îi însoțesc – fie ei părinți, bunici, unchi sau mătuși, prieteni – avem o ofertă irezistibilă: 2 bilete la preț de 1. Ne bucurăm că de la an la an, micii vizitatori care ne trec pragul sunt tot mai mulți. Până acum, Art Safari a fost vizitat de 500 copii”, declară Ioana Ciocan, General Manager Art Safari.

Art Safari Kids, locul în care copiii îi descoperă pe Picasso și Dali

Art Safari Kids este un program educațional care cuprinde ateliere de creație pentru copii adaptate vârstei acestora (de la 3 la 12 ani), dar și pentru întreaga familie. În cadrul acestei ediții, multe dintre atelierele de creație sunt inspirate de Picasso și Dali. Copiii vor avea ocazia să afle cine este marele Picasso și să meargă pe urmele Cubismului, dar și să descopere Suprarealismul și de ce este Dali atât de fascinant.

Tot în cadrul atelierelor de creație, cei mici își pot confecționa măști pentru bal inspirate de picturile marelui maestru Theodor Aman, pot crea autoportretul cu animalul preferat, vor desena flori, anotimpuri, își vor crea coperți de carte și personaliza obiectele preferate. Biletele la Art Safari Kids pot fi achiziționate pe: https://tickets.artsafari.ro/kids.

Bookfest Junior 2022, singurul Salon de Carte destinat copiilor și adolescenți

În perioada 1 – 5 iunie, are loc Bookfest Junior 2022, cu un program special destinat micilor cititori. Editurile le-au pregătit noi titluri și colecții, întâlniri cu autori și ilustratori, o mulțime de ateliere de desenat, de lectură creativă, expoziții de picturi și desene, spectacole de balet și recitaluri, și, nu în ultimul rând, vor descoperi prin evenimentele organizate special pentru copii de către Ambasada Japoniei, un univers și o cultură cu totul și cu totul fascinante.

Bookfest Junior se desfășoară în acelaşi timp și în același loc cu Salonul Internaţional de Carte Bookfest, la Romexpo, Bulevardul Mărăşti nr. 65-67 (Piaţa Presei Libere), Pavilionul B2, având un stand special, Colțul de lectură Bookfest Junior amenajat de Jysk, destinat evenimentelor pentru copii pregătite de editurile participante. De asemenea, vizitatorii sunt așteptați cu reduceri pornind de la 10% și ajungând și la 70% la toate cărţile pentru copii şi adolescenţi, precum şi multe alte surprize, cadouri şi tombole cu premii.

Ziua Porților Deschise

De 1 Iunie are loc Ziua Porților Deschise, la Sediul Central al Serviciului de Ambulanță București Ilfov, din str. Mihai Eminescu nr. 226, Sector 2, București. Copiii și părinții sunt așteptați să viziteze instituția și să vadă cum arată o zi de lucru a acestor profesioniști care salvează vieți.

Cea mai impunătoare clădire din București își deschide porțile pentru vizite începând cu ora 10:00 (până la ora 16:00). Camera Deputaților pune la dispoziție cele mai importante săli ale clădirii: „I.I.C. Brătianu”, „Take Ionescu”, „Unirii”, „Al.I. Cuza”, „I.G. Duca”, „Mihai Viteazul”, Cabinetul președintelui Camerei Deputaților, sala de plen, Galeria presei, Galeria de onoare, „Nicolae Iorga” și „Nicolae Bălcescu”, săli în care parlamentarii își desfășoară activitatea. Pe lângă asta, organizatorii au promis amplasarea unor terenuri de badminton.

„Vă aşteptăm cu drag și cu cea mai veche hartă din muzeu, de la 1525, cu singura hartă din colecţiile noastre în care este menţionată o comoară, alături de alte exponate vechi şi interesante, cu jocuri de puzzle, cu hărţi vechi şi noi, cărţi şi indicii la Colţul de Lectură, şi cu aplicaţii de realitate augmentată la câteva dintre lucrările expuse”, anunță Muzeul Național al Hărților și Cărților Vechi.

Spectacole de teatru  pentru copii

Teatrele bucureștene au pregătit programe diverse, pentru toți copiii:

Musicalul „Păcală şi Tândală”- Palatul Naţional al Copiilor

„Clasic e fantastic – Copilăria lui Mozart” -Teatrul Odeon

„Cartea cu jucării” de Tudor Arghezi- Teatrul Evreiesc de Stat

„Prințesele fermecate”- Teatrul Național București

„Lampio și grăuntele de lumină”- Teatrul Stela Popescu

„Ursul păcălit de vulpe”- Improteca

„Cei 3 purceluși”- FF Theatre din Centrul Vechi

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre