Simona Ionescu / Redactor Șef

Ultimele informații în cazul regizoarei ucise de Alec Baldwin pe platoul filmului „Rust”. Ce se întâmplă cu el și armuriera vinovată

Ultimele informații în cazul regizoarei ucise de Alec Baldwin pe platoul filmului „Rust”. Ce se întâmplă cu el și armuriera vinovată
Scandalul legat de directoarea de imagine împușcată mortal de Alec Baldwin pe platoul de filmare al filmului „Rust” a intrat într-o nouă etapă. Ultimele noutăți o au în prim-plan pe Hannah Gutierrez-Reed, armuriera găsită vinovată în acest caz.

În octombrie 2021, în timpul filmărilor din New Mexico, pentru westernul „Rust”, Alec Baldwin manevra un revolver de recuzită care, deși nu trebuia, fusese încărcat cu muniție adevărată, letală. Actorul e deopotrivă producătorul și actorul principal al filmului.

Ultimele noutăți în scandalul directoarei de imagine ucise de Alec Baldwin pe platoul filmului „Rust”. Ce se întâmplă cu el și armuriera vinovată
Pistolul folosit în filmarea westernului „Rust” a fosat încărcat cu muniție letală și s-a declanșat singur (Foto: Daily Mail)

Arma s-a descărcat accidental, iar celebrul actor a ucis-o pe directoarea de imagine a filmului,  Halyna Hutchins, rănindu-l, totodată, pe regizorul Joel Souza în timpul incidentului. Ultimele noutăți în acest scandal o au în prim-plan pe armuriera găsită vinovată de furnizarea de muniție letală.

Alec Baldwin a împușcat-o mortal pe Hutchins, dar nu a fost vina sa

După cum se știe, Alec Baldwin a negat cu tărie că ar fi apăsat pe trăgaciul pistolului. Totuși, inițial el a fost acuzat de omor prin imprudență. Abia ulterior, acuzația a fost respinsă de către judecător.

În schimb, armuriera angajată de el pentru film, Hannah Gutierrez-Reed, a fost găsită vinovată de aceeași infracțiune și a fost condamnată la pedeapsa maximă de 18 luni de închisoare, începând din martie anul trecut.

Ultimele noutăți în scandalul directoarei de imagine ucise de Alec Baldwin pe platoul filmului „Rust”. Ce se întâmplă cu el și armuriera vinovată
În timpul incidentului din 2021, directoarea de imagine a filmului,  Halyna Hutchins, a fost ucisă (Foto: Arhivă)

Femeia a fost condamnată pentru omor prin imprudență, după ce juriul a considerat că a dat dovadă de neglijență în manipularea muniției pe platou. Arma pe care Baldwin a folosit-o ar fi trebuit să conțină doar cartușe oarbe, dovedindu-se ulterior că avea gloanțe reale. În calitate de armurieră, ea trebuia să se asigure că nu există muniție letală în pistolul folosit în timpul filmărilor și, de fapt, nici pe platoul de filmare.

Hannah Gutierrez-Reed, care a executat până acum 14 luni de detenție, a fost eliberată anticipat pentru bună purtare, după ce a finalizat un program de reabilitare legat de consumul de substanțe, potrivit unor surse citate de TMZ.

Deși nu mai este în închisoare, armuriera rămâne sub supraveghere timp un an, în Bullhead, Arizona, având în vedere eliberarea sa condiționată. De asemenea, îi este interzis să dețină arme de foc și va trebui să treacă printr-o evaluare psihologică și să urmeze toate recomandările rezultate în urma acesteia. Totodată, nu are voie să contacteze membrii familiei Halynei Hutchins.

Ultimele noutăți în scandalul directoarei de imagine ucise la filmările pentru „Rust”

În ianuarie anul acesta, Alec Baldwin a intentat un proces civil împotriva mai multor persoane din biroul procurorului din Santa Fe, acuzându-le de urmărire penală abuzivă și încălcarea drepturilor sale civile, după ce a fost pus sub acuzare în urma incidentului din 2021.

Actorul a declarat că, în timpul scenei pe care se pregătea să o joace, a tras înapoi cocoșul revolverului, dar nu a apăsat trăgaciul, în timp ce arma s-a descărcat singură.

Ultimele noutăți în scandalul directoarei de imagine ucise de Alec Baldwin pe platoul filmului „Rust”. Ce se întâmplă cu el și armuriera vinovată
Armuriera Hannah Gutierrez-Reed a fost eliberată condiționat după ce a fost condamnată la 18 luni de detenție pentru omor prin imprudență (Foto: Santa Fe County Corrections)

În documentele depuse în instanță, actorul și echipa sa juridică au susținut că procurorii au încercat să-l transforme în țap ispășitor pentru greșelile altora, ignorând dovezile și legea.

Amintim că dosarul împotriva lui Alec Baldwin a fost închis după trei ani, în 2024, după ce s-a descoperit că acuzarea a omis să transmită probe esențiale – inclusiv faptul că un fost ofițer de poliție adusese muniție reală pe platou, informație care nu a fost comunicată apărării.

Ca atare, Alec Baldwin solicită despăgubiri punitive și compensatorii, acoperirea cheltuielilor de judecată pe care le-a avut până acum și dobândă la aceste sume.

Westernul „Rust”, premieră în străinătate

Filmul „Rust” produs de Alec Baldwin, în care actorul joacă și rolul principal, a avut premiera mondială la un festival din Polonia, în septembrie anul trecut. Recent, lungmetrajul a fost lansat în Statele Unite, unde a primit recenzii modeste, cu opinii împărțite din partea criticilor.

Ca măsură compensatorie față de directoarea de imagine care și-a pierdut viața în incidentul din 2021, văduvul acesteia, Matthew Hutchins, a fost creditat ca producător în acest western, ca parte a unei înțelegeri în urma pierderii soției.

Citește și:

Alec Baldwin a plâns la proces. Judecătorul a luat o decizie neașteptată

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *