Celebra aplicaţie de mesagerie deţinută de Meta ( Facebook) are din nou probleme. Potrivit companiei care deţine aplicaţia, WhatsApp este folosită de peste două miliarde de oameni din întreaga lume. Acum, utilizatorii nu pot trimite mesaje. Potrivit Down Detector, în România, problemele au apărut în jurul orei 09:40. Utilizatorii aplicaţiei înregistrează probleme cu trimiterea mesajelor şi conectarea, în timp ce alți utilizatorii spun că au probleme cu recepționarea mesajelor.
Conform hărţii DownDetector, cele mai multe probleme, în România, au existat în Bucureşti, însă probleme au fost raportate şi din Timișoara, Iaşi, Oradea sau Cluj-Napoca. De asemenea, rapoarte au fost înregistrate şi în SUA (peste 7.000), Italia (peste 17.000), Marea Britanie (peste 43.000) şi Franţa (peste 4.000), conform, Antena 1.
WhatsApp a mai fost căzut, timp de 7 ore, acum un an
Amintim că în data de 4 octombrie, anul trecut, WhatsApp a mai avut un moment de colaps, care, de altfel, a afectat și alte produse Meta (Facebook). Rețelele nu au funcționat atunci timp de șapte ore, instalându-se o criză fără precedent în comunicare. În cele 7 ore în care Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger au căzut, din cauza unui fișier de actualizare care a fost trimis la sistemele de bază ale companiei, deconectându-le în mod eficient de la internet, împreună cu toate sistemele interne necesare pentru rezolvarea problemei, până la încuietorile ușilor,
Mark Zuckerberg a văzut cum averea i se diminuează cu un miliard de dolari pe oră. La finalul crizei era mai sărac cu șapte miliarde de dolari. El și-a cerut scuze astăzi pentru întrerupere, amintind că va căuta persoana responsabilă pentru marea criză planetară de comunicații. Rămâne de văzut care vor fi efectele crizei de azi și cum vor afecta acestea compania. De bună bucată de vreme WhatsApp le crea probleme utilizatorilor de produse Apple, refuzând să mai facă anumite funcții simple, cum ar fi copierea unui text dintr-un fișier word simplu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook