Țestoasa Sigmund a nimerit-o: Italia e campionană mondială! A câștigat EURO 2020 după ce i-a bătut pe englezi la ei acasă

Țestoasa Sigmund a nimerit-o: Italia e campionană mondială! A câștigat EURO 2020 după ce i-a bătut pe englezi la ei acasă
Simpatica țestoasă austriacă Sigmund este Marele Oracol al Euro 2020. Adică broasca țestoasă din Austria nu a dat chix cu pronosticul.

Anglia a pierdut la penalty-uri în fața Italiei. Durere profundă pentru fanii englezi care au asistat pe celebrul lor stadion la o înfrângere pe care nu o considerau posibilă. În tribună, Prințul William, cu Kate și cu micuțul George, au trecut de la extaz la agonia amărăciunii că Anglia nu a reușit să învingă. Țestoasa austriacă a avut dreptate.

Pe numele ei Sigmund, broasca țestoasă a devenit vedeta ultimelor zile de dinaintea finalei EURO 2020, jucate aseară între echipele Italiei și Angliei.

Pentru a afla cine va câștiga finala dintre Italia și Anglia, s-a apelat la țestoasa Sigmund. Ce a „spus” aceasta despre meciul decisiv al EURO 2020.

Țestoasa Sigmund a făcut pe Oracolul, a primit o sumă de bani și a arătat cine va câștiga finala EURO 2020

Ţestoasa austriacă Sigmund a dat verdictul în finala EURO 2020. Potrivit predicțiilor drăgălașei, Italia va fi câștigătoarea meciului ce urma să se dispute duminică pe stadionul Wembley (Londra).

Ca și în alte ocazii, s-a aplicat metoda despre care cei ce se ocupă de țestoasă spun că nu a dat greș niciodată.

 

La fel ca și în predicțiile anterioare, îngrijitorii au pus în fața țestoasei două boluri cu mâncare, fiecare reprezentând o echipă. Acestea au conținut fructele preferate ale lui Sigmund, respectiv căpşuni şi caise. Fără să se gândească, aceasta s-a dus direct la bolul care reprezenta Italia. Astfel a prezis o mare victorie pentru selecţionata lui Roberto Mancini.

“Suporteri din toată Austria, şi chiar Slovenia, s-au interesat de predicţiile oracolului Cupei Europene de fotbal”, a mărturisit directorul centrului, Martin Wittigayer, agenţiei de ştiri austriece APA, potrivit profm.ro.

Sigmund a împlinit 50 de ani

Frumușica Sigmund are 17 centimetri lăţime şi a atins vârsta de 50 de ani. Ea este este o broască ţestoasă-cutie de Carolina (Terrapene Carolina). Aceasta a fost adusă la Centrul comercial Center West din Graz, sudul Austriei, cu două săptămâni înainte de marea finală. S-a datorit ca vizitatorii să fie conștienți de importanța protejării speciilor care sunt în pericol de extincţie.

Prima predicție a lui Sigmund a fost o distracție pentru vizitatori, însă ulterior s-a dovedit că broasca a reușit cu exactitate toate rezultatele din optimi. Din acel moment, a fost considerată un fenomen național.

Sigmund se va întoarce în casa sa, adică la centrul de conservare “Turtle Island” din Graz, cu bani. E vorba de o donaţie de 2.500 de euro din partea centrului comercial care a găzduit-o.

 

Recomandarile noastre