Simona Ionescu / Redactor Șef

Un mister uluitor. Imensa groapă din Mexic se lărgește pe zi ce trece

Un mister uluitor. Imensa groapă din Mexic se lărgește pe zi ce trece
Oamenii de știință și autoritățile mexicane se uită cu neputință la imensa groapă apărută peste noapte într-un sătuc. Și mai mult, în 24 de ore a crescut cu 7 metri. De ce se surpă pământul este încă un mister.

Televiziunile au prezentat imagini incredibile dintr-un sătuc din Mexic. S-a căscat o imensă gaură care mai și crește cu repeziciune. Avea 5 metri, iar acum are aproape 100 de metri. Localnicii spun că s-a auzit un zgomot puternic, înfricoșător.

Un mister uluitor. Imensa groapă din Mexic se lărgește

Groapa apărută din senin într-un sătuc din Mexic s-a lărgit cu 7 metri în 24 de ore. Acum arată ca un hău, dar autoritățile locale sunt în alertă. Dacă se mai mărește și de ce s-a surpat pământul?

Protecţia civilă a anunțat că o dolină plină cu apă, apărută din motive necunoscute pe un câmp din centrul Mexicului, îşi măreşte dimensiunile. Cauzele apariţiei dolinei sunt în curs de investigare. O dolină este ca o pâlnie, mai mult sau mai puțin rotundă, rezultată din dizolvarea rocilor solubile de la suprafață, în special calcar.

Cea din Mexic avea un diametru de 5 metri atunci când a fost descoperită în zona satului Santa Maria Zacatepec din statul Puebla, scrie evz.ro. Acum, măsoară 97 de metri în lungime şi 78 de metri în lăţime.

Proprietara singurei case din apropierea gropii a descoperit cavitatea în weekend, după ce a auzit un zgomot puternic. Coordonatorul departamentului local de apărare civilă, Jose Antonio Ramirez,  a avertizat că locuinţa femeii riscă să se prăbuşească.

Ce explicații dau autoritățile

Apărarea civilă naţională din Mexic a precizat că apa subterană infiltrată în solul care se erodează cu uşurinţă ar putea fi cauza formării dolinei.

Vulcanul Popocatepetl se află la o distanţă de circa 50 de kilometri vest de Santa Maria Zacatepec. Solul din această regiune conţine depozite de cenuşă şi fragmente vulcanice fine.

Potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), astfel de adâncituri se formează când apa circulă în subteran. Apa dizolvă rocile şi dau naştere unor cavităţi şi caverne subterane.

Autorităţile au avertizat în mod repetat localnicii să nu se apropie de groapă.

În 24 de ore, groapa din Mexic a crescut cu 7 metri

Oamenii de știință încearcă să dezlege misterul

Gropile de acest fel apar atunci când structura solului se modifică și nu mai poate susține stratul superior, potrivit USGS. Acest lucru se poate întâmpla din mai multe cauze, între care eroziunea rocilor din straturile inferioare din cauza apelor.

În ianuarie 2021, o imensă dolină a înghițit mai multe mașini în parcarea unui spital din sudul Italiei. Iar în ianuarie 2020, cel puțin șase persoane au murit și alte 16 au fost rănite după ce o groapă masivă a înghițit un autobuz cu pasageri, în nord-vestul Chinei. Sursa: evz.ro


Oamenii de știință habar nu au ce se întâmplă. O turmă de elefanți se plimbă prin China

Cea mai bântuită casă din America. O soție geloasă a comis o crimă cu sânge rece

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre